Cu o echipă nouă în proporție de 80%, Petrolul Moinești a început seria meciurilor amicale de pregătire din acest an cu o victorie, cîștigînd cu 2-1 (1-0) meciul disputat, în deplasare, cu Ceahlăul II Piatra Neamț. Golurile moineștenilor au fost reușite de Lungu și Darie, două din noutățile Petrolului, care au venit în acestă iarnă de la Leonard Pașcani, respectiv Petrom Zemeș. „Sînt mulțumit de cum au jucat băieții, mai ales că nici nu se cunosc prea bine. Oricum, mai avem foarte mult de muncit, dar asta nu înseamnă că, atît cît mai este o șansă de salvare de la retrogradare, nu ne vom agăța de ea”, ne-a declarat Florin Anton, antrenorul principal al Petrolului, care, după o pauză de șase luni, a revenit pe teren intrînd în repriza a II-a a meciului de la Piatra Neamț. Formula de start i-a cuprins, însă, pe Ungurașu – Coman, Ceangău, Chelaru (venit de la Tg. Frumos), Trofin – A. Cojocaru, Toma (revenit de la Leonard Pașcani), Porumb (venit de la CS Predeal), Jipa (revenit de la Leonard Pașcani) – Darie, Lungu. Au mai jucat Anton, I. Cojocaru (venit de la Petrom Zemeș), Berea, Vasilache (revenit de la CF Brăila), Pașcanu, Lucaci, Tanțoș, Onisei și Chenchea (venit de la Bicaz). în plus, Gheorghe Viorel și-a rezolvat problemele contractuale cu cei de la CFR Pașcani și se află, de ieri, la Moinești, în timp ce alți cinci juniori sînt în probe. în altă ordine de idei, moineștenii au intrat, miercuri, într-un cantonament de zece zile la sediul clubului, perioadă în care vor mai disputa două meciuri amicale cu Laminorul Roman (31 ianaurie) și, pe 3 februarie, cu FCM Bacău. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.