„Madam Pisicuță”

Vecina mea, doamna Elena Chelaru, a intrat, cum se spune, în „gura lumii”. Unii – dintre care pensionari – o vorbesc de bine. în rîndul lor mă aflu și eu. S-o vezi – toată ziua cară mîncare la pisicuțele care „locuiesc” la subsolul blocului de lîngă noi. Pisicile o cunosc după mers. Au simțuri mult mai dezvoltate decît noi. Mică, o mînă de om, pași mărunți, ochii numai lumină, așa o văd eu de cîteva ori pe zi mergînd să-și vadă și să-și hrănească „copilașii”, cum le spune ea cu un evident accent maternal în glas. N-are pensie mare vecina mea, în schimb are un suflet mare. Cumpără tot felul de „delicatețuri” pentru cele aproape zece pisici – cu tot cu pui – care o așteaptă, de fiecare dată, în fața găurii din temelia blocului, acolo unde e o boxă nefolosită pentru cele gospodărești. Cutii cu mîncare specială sau – cînd nu prea are bani -, felii de salam, lapte dulce și chiar smîntînă. Pisicile duc, astfel, o viață fără… griji. Asta-i doamna Chelaru, vecina mea. într-o vreme avea un pisoi pe care-l găsise în fața ușii, înghețat și mort de foame. L-a luat în casă, l-a îngrijit și, de atunci, pisoiul a devenit „copilul” ei. Tare mai avea grijă de el și tare mai era mîndră cu el! Vorbea despre animăluțul acela ca despre un copil în toată regula, încît, cînd te dumireai, în cele din urmă, despre cine-i vorba, o priveai pe această femeie cu înțelegere și respect. Nu oricine e capabil să iubească, astfel, un animal! Dar motănelul a crescut, s-a făcut motan și, îndrăgostit, probabil, de vreo pisicuță, a părăsit-o. Cîteva săptămîni, neagră de supărare, vecina mea l-a căutat, dar degeaba. Pisoiul n-a mai apărut. Și atunci, s-a consacrat pisicilor din boxa de la blocul de lîngă noi. Alți vecini o vorbesc de rău. O cred „plecată” și, chiar, îi spun, pe ascuns, „Madam Pisicuță”. „Uite-o pe Madam Pisicuță. Iar se duce la motanii ei. Și se vaită că are pensia mică și nu-i ajung banii!…” Așa spun unii dintre cei care o cunosc și o văd mergînd spre locul cu pricina. Dar ăștia sînt puțini. Doi, trei… Alții sînt indiferenți. Nu-i interesează nimic din ce le spune vecina mea cînd îi întîlnește și li se confesează privitor la dragostea ei pentru pisici. în ce mă privește, eu am spus și cred cu toată convingerea că un om care iubește cu atîta pasiune animalele e un om cu suflet mare, de la care fiecare avem ce învăța.
Eugen VERMANvorbesc de rău. O cred „plecată” și, chiar, îi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!