Majorările de întîrziere prevăzute de Codul fiscal sînt interpretate diferit de contribuabili (2)

Majorările de întîrziere prevăzute de Codul de procedură fiscală începînd cu 1 ianuarie 2006 au fost interpretate diferit și nuanțat de contribuabili, fie agenți economic, fie contribuabili din rîndul populației. Conform art. III din Legea nr. 210/2005 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2005, s-a prevăzut că, începînd cu 1 ianuarie 2006 art. 115 din Codul de procedură fiscală – „Dobînzi” se modifică. Asupra acestei măsuri și a modului în care trebuie înțelese noile prevederi am solicitat amănunte . Dacă ieri am dat la tipar chiar prevederile de după modificarea Codului de procedură fiscală, iată astăzi comentariul purtătorului de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău (DGFP), Maricel Radu.

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, iar „art. 115 – Dobînzi” a devenit „art. 116”, articol care, începand cu 1 ianuarie 2006, are conținutul sus menționat. Ca urmare, modificarea operată a constat în înlocuirea noțiunii de „dobîndă” cu cea de „majorări de întîrziere” avînd în vedere specificul creanțelor fiscale, respectiv acela de creanțe publice, și modificarea nivelului acestora, la 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere, pentru a încuraja plata la termen a impozitelor și taxelor și, în același timp, a descuraja folosirea lor ca și sursa de creditare a afacerii, pentru aceasta existînd băncile, cu precizarea că, anterior modificării, nivelul dobînzii era cel aprobat prin HG nr. 784/2005 și anume 0,05% pentru fiecare zi de întîrziere. Pe de altă parte, art. 119 din Codul de procedură fiscală, republicat, prevede ca „în perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata obligațiilor fiscale restante se datorează dobînzi”. Prin urmare, nivelul majorării de întîrziere de 0,1%, astfel cum acesta a fost aprobat prin Legea nr. 210/2005, se aplică inclusiv creanțelor fiscale pentru care, potrivit legii, s-au acordat eșalonări la plată.

Noul cunatum al majorărilor nu se aplică retroactiv

„Precizăm că noul cuantum al majorării de întîrziere nu se aplică retroactiv, ci începînd cu 1 ianuarie 2006, pentru creanțele fiscale înscrise în graficele de eșalonare, dar rămase de achitat după această dată – a precizat Maricel Radu.
Menționăm că este eronat să se interpreteze că reeșalonările stabilite în urmă cu mai mulți ani în baza unor convenții sau ordine de plată au valoare de contract între părți. Astfel, deși documentul prin care s-a acordat înlesnirea la plata creanțelor fiscale poartă denumirea de convenție, în fapt acest înscris nu are natura juridică a unui contract, așa cum acesta este definit de dispozițiile art. 942 și următoarele din Codul civil, întrucît nu exprimă voința a două părți, ci voința unilaterală a autorității fiscale competente, chiar dacă aceasta s-a facut în urma unei solicitări a contribuabilului”. Ca urmare, convenția este, în fapt, un act administrativ fiscal, emis în baza și în vederea executării legii, avînd deci caracter unilateral.
Pe de altă parte, în graficele de plată aprobate, dobînzile aferente creanțelor eșalonate sînt calculate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare cu privire la nivelul acestora, în perioada de eșalonare. Deci, ori de cîte ori în perioada de eșalonare nivelul dobînzii a fost modificat, conform legii, aceasta a avut ca efect recalcularea corespunzătoare a sumei dobînzilor din graficele de eșalonare, bineînțeles pentru perioadele următoare. în acest sens, menționăm și o modificare în sens invers, adică de micșorare a nivelului dobînzii, respectiv prin HG nr. 784/2005 cînd, începand cu 1 septembrie 2005, dobînda a scăzut de la 0,06% pe zi de întîrziere la 0,05% și cînd organele fiscale au făcut ajustarea corespunzătoare în graficele de eșalonare, fără a se pune vreo problemă de retroactivitate. „Mai subliniem – a spus purtătorul de cuvînt al DGFP – că eșalonările acordate în baza OUG nr. 40/2002 vizau, în fapt, obligațiile fiscale principale (impozite, taxe, contribuții) pentru care, în conformitate cu art. 119 din Codul de procedură fiscală, contribuabilul datorează dobînzi conform legii, pe întreaga perioadă de derulare a eșalonării, iar în cazul în care eșalonările vizau obligații fiscale accesorii (majorări de întîrziere, penalități de orice fel) restante la data solicitării, pentru acestea nu se datorează alte accesorii, conform art. 115 alin. (2) Cod procedură fiscală”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!