La prăznuirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, Centrul Internațional de Cultură și Arte „George Apostu” organizează manifestarea culturală „Ziua Centrului de Cultură Apostu”. Programul celei de a IX-a ediții debutează astăzi, la ora 12.00, cu slujba religioasă „Sfîntul Gheorghe – patronul spiritual al Centrului de Cultură George Apostu”, după care va avea loc vernisarea expoziției-concurs de pictură religioasă pe lemn și sticlă „Icoana, suflet și credință”. În cadrul acestei expoziții vor putea fi admirate lucrările elevilor de la Liceul de Artă „George Apostu” din Bacău și ai Liceului de Artă „Gheorghe Tattarăscu” din Focșani. Va urma un spectacol muzical susținut de corul „Animosi” al Liceului de Artă „George Apostu”, sub conducerea profesorului Silvia Pîndaru. Manifestarea se va încheia cu desemnarea cîștigătorilor concursului și festivitatea de premiere. Premiile actualei ediții vor fi acordate de organizațiile Lions Club „Moldova” și Rotary Club Bacău. (Constantin GHERASIM)
Manifestare culturală la Centrul de Cultură «George Apostu»
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.