Manuscrise Ștefaniene

Tetraevanghelul de la Humor

Unul dintre cele mai importante documente aparținînd epocii lui Ștefan cel Mare și Sfînt este Tetraevanghelul (4 Evanghelii) de la Mănăstirea Putna din anul 1473. autorul, de veșnică pomenire, este ieromonahul Nicodim. Rezultatul strădaniilor sale a fost dăruit de ilustrul voievod Mănăstirii Humor și de aceea manuscrisul este cunoscut ca fiind „Tetraevanghelul de la Humor”. Acesta avea să ajungă, un exemplar – cum a remarcat omul de cultură I.Bogdan – în cancelaria palatului mitropolitan din Cernăuți.
Vechile manuscrise românești sînt foarte prețuite pentru valoarea lor istorică. Iar execuția lor artistică, în special a celor din Moldova, este mult superioară manuscriselor slave din sudul Europei. Chiar și deasupra celor rusești. Arta caligrafică, miniaturistică, dar și spiritul de credință al epocii.
în manuscrisul de la Humor se păstrează faimosul portret al marelui voievod. Ștefan cel Mare este reprezentat rugîndu-se, în genunchi, oferind Sfînta Evanghelie Prea Curatei Fecioare Maria. Născătoare de Dumnezeu șade pe un tron, dumnezeiesc, purtîndu-L pe Pruncul divin de brațe.
Voievodul, cu plete blonde și ochi albaștri, este îmbrăcat într-o mantie de brocart roșu deschis, cu fire de aur. Fondul portretului este jumătate de aur, jumătate verde deschis, în chenar negru cu flori roșii.
Epilogul Tetraevanghelului a fost conceput în cuvintele următoare: „Evlaviosul și de Hristos iubitorul domn Io Ștefan voievod, domn Țării Nicodim, și-l dete mînăstirii de la Humor, spre pomenirea sufletului său și al părinților săi și al copiilor săi, egumen fiind atunci popa Gerontie; și s-a sfîrșit în luna lui iunie în 17, la anul 6981 (1473)”.
Paisprezece ani după ce dăruise manuscrisul, legat cu scoarțe de lemn învelite în piele, Ștefan avea să le înlocuiască artistic cu o bogată legătură de argint, împodobită cu patru pietre prețioase ovale, iar pe verso cu patru cuie de argint ce serveau ca postamente. Chenarul, foarte interesant compus, are motive luate din țesăturile românești. coperta primă are icoana ânălțării Domnului, cu monogramele ICXR, iar coperta ultimă înfățișează Adormirea Maicii Domnului.
Inscripția sau moto-ul lucrării este: „Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui bogdan voievod a ferecat această evanghelie în mînăstirea de la Humor, la anul 6995 (1487), noemvrie în 20”.
Observăm de aici credința marelui voievod, dragostea de Hristos și Biserică, vrednică de urmat în orice timp și spațiu.
Istoria manuscrisului este foarte interesantă datorită celor două notițe istorice „prinse” în el. Astfel, notița dintre anii 1541-1546 ne informează că șasezeci și cinci de ani după depunerea lui în mînăstire, pe vremea cînd soliman intra în Moldova să alunge pe neastîmpăratul Petru Rareș, 1538, călugării de la Humor, păimîntați de vestea groaznicei invazii și temîndu-se ca nu cumva angheliarul lui Ștefan să cadă în mîinile turcilor, îl trimiseră la Ciceu, înainte de fuga domnului. Rareș îl găsește acolo, îl păstrează la sine cît a stat în Ciceu și la Constantinopol și, întorcîndu-se în țară la 1541, îl dăruiește din nou mănăstirii în care fusese depus de tatăl său, numit acum „bătrînul Ștefan vodă”, ca să nu fie confundat cu Ștefăniță sau cu Ștefan Lăcustă, cari au domnit după el.
Cu aceasta, însă, nu se sfîrșește povestea manuscrisului: era prea ispititor, prin frumusețea și scumpetea lui, ca să nu atragă privirile prădătorilor. Cazacii lui Timuș Hmelnițki, venind să scape la 1653 pe socrul domnului lor de ungurii lui Racoți și ai lui Gheorghe Ștefan, se revărsară asupra țării și prădînd bisericile și mînăstirile puseră mîna și pe evanghelia de la Humor, dar n-avură parte s-o ducă în stepele lor, căci ostașii generalului Kemeny le-o răpiră „în mijlocul luptei”, cum spune o notiță de la 1656, cînd în Moldova domnea Gheorghe Ștefan, din grația „măriei sale lui Gheorghe Racoți, prințul Ardealului”.
Trădătorul lui Vasile Lupu o răscumpără de la Kemeny și o așează din nou, la 25 septembrie 1656, în sfîntul locaș, ca să-i înlesnească, cum în chip naiv ne spune aceeași notiță, măcar pe lumea cealaltă, „iertarea păcatelor” cu care-și încărcase sufletul în detronarea fostului său stăpîn. notița de la 1650 greșește numai anul venirii lui Timuș la 1654 (7162), în loc de 1653.
De la Gheorghe Ștefan încoace evanghelia a rămas, se vede, în mănăstire, pînă ce un iubitor de lucrurile cele vechi a luat-o de acolo și a încredințat-o mitropoliei din Cernăuți.
Iată conținutul celor două notițe:
I. „în anul patruzeci și șase peste șapte mii (7046#1538) s-a întîmplat să se ridice împăratul turcesc cu toată țara sa, cu părțile de răsărit și cu cele tătărăști și cu cele muntenești, asupra acestei biete Țări a Moldovei, în zilele domului Petru voievod; și toată țara s-a înspăimîntat. Iar noi, călugării de la Umor, din pricina groazei se cuprinsese țara, am trimis acest tetraevanghel în Țara Ungurească, la cetatea Ciceului. Și cînd i s-a întîmplat domnului Petru voievod să iasă din domnie, el trecu la Țara Ungurească și ajunse la cetatea sa Ciceul și găsi acolo acest tetraevanghel, și luîndu-l la sine și în mîinile sale, îl ținu la sine cîtă vreme a petrecut în cetatea Ciceului. Iar cînd s-a dus la Țara Turcească, îl luă iarăși, îl luă cu sine și la Țarigrad, și păstră și acolo în mîinile sale sfînta evanghelie. Și peste puțină vreme, aflîndu-se în Țara Turcească, se milostivi de el Dumnezeu și preacurata lui maică și-i dărui coroana domniei, ca să fie iarăși domn al Țării Moldovei și al creștinilor. Și veni cu turci și luă în mîini schiptrul, adică steagul Țării Moldovei, și veni cu bine la vestita sa cetate de scaun Suceava, și dete iarăși acest sfînt tetraevanghel sfintei mînăstiri a Humorului, pentru sufletul său și pentru sufletul părintelui său și pentru sufletul părintelui său Ștefan voievod cel Bătrîn, egumen fiind pe vremea aceea Paisie ieromonahul, cel care l-a fost trimis (la Ciceul)”.
II. „în cursul anilor 7126 (#1654) venit-au Timuș Hmelnețchi cu cazacii aici în țara noastră moldovenească, fiind doamna lui Vasile voievod închisă în cetatea Sucevii, pînăce timuș Hmelnețchi, care era ginerele lui Vasile voievod, a venit cu oștile sale, ca să o scoată din cetatea Sucevii. Și în vremea aceea prădară și arseră bisericile și mînăstirile, bătură și sfînta mînăstire a Humorului (prădînd) toate sculele frumoase, podoabele și odăjdiile ei; și nimic n-a rămas din averea sfintelor mînăstiri, și s-a întîmplat să cadă și acest sfînt tetraevanghel în mîinile cazacilor. într-aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu, venit-am noi cu oștile noastre și cu ale lui Gheorghe Racoți, măria sa prințul Ardealului, și în toiul luptei cu cazacii îl luară oștile ungurești de la cazaci; și ajunse acest sfînt tetraevanghel în mîinile marelui gheneral cu numele Chimin Ianăș, iar de la măria sa l-am răscumpărat noi Io Gheorghe Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării moldovei. Și apoi domnia mea m-am milostivit și am dat acest sfînt tetraevanghel iarăși în sfînt mînăstire mai sus scrisă a Homorului, ca să fie de pomană domniei mele și de ajutor, cînd voiu avea nevoie de ajutor întru iertarea păcatelor. Acum, cînd l-am răscumpărat, e cursul anilor de la Adam 7165 (#1656), luna septembrie în 25”.
Din Tetraevanghelul evocat aici transpare iarăși credința puternică a marelui domn pe care Biserica noastră l-a trecut în rîndul sfinților aleși ai lui Dumnezeu.

Pr. dr. Leonte Constantindînd bisericile și mînăstirile puseră mîna și pe evanghelia de la Humor, dar n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!