Președintele companiei Balkan Petroleum (BkP), Marian Alexandru Iancu, a răspuns, la începutul acestei luni, memoriului pe care l-a primit pe 28 februarie de la salariații Rafo Onești și în care aceștia îi cereau socoteală pentru manevrele din ultimul timp cu privire la administrarea rafinăriei și războiul mediatic stîrnit de seria de comunicate adresate pieței de capital și opiniei publice prin care s-a creat, în rafinărie, o stare de teamă și neliniște în rîndul salariaților, dar și a reprezentanților firmelor din zonă care sînt înscrise în tabelul final al creditorilor societății din Onești. Sindicaliștii au amenințat, atunci, cu un miting de protest, pe 9 martie, la care să adune circa 2000 de salariați și reprezentanți ai altor sindicate de pe platforma industrială Borzești.
„Am avut imediat o discuție telefonică, după memoriul nostru – ne-a declarat liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian -, în care domnul Iancu ne-a asigurat că dorește o întîlnire cu toți administratorii rafinăriei, pentru a încheia orice dispută cu toți cei implicați în programul de reorganizare a Rafo. Ne-a asigurat, astfel, că nu mai dorește nici schimbarea administratorilor”. Modul în care președintele BkP a dat înapoi ține, cu siguranță, și de felul în care s-a sfîrșit povestea adunării generale a acționarilor din 7 februarie de la Rafo, convocată de BkP, după care aceasta a fost învinuită de folosire de mijloace necuvenite la întocmirea procesului verbal al adunării și pentru a înregistra rezultatul acesteia la Registul Comerțului. Compania s-a confruntat, ulterior, și cu un refuz la Oficiul Registrului Comerțului Bacău, la cererea de înscriere de mențiuni cu privire la acționariatul rafinăriei. „Noi, salariații și membrii sindicatului – a mai spus Ion Marian -, apreciem modul în care BkP a administrat Rafo și a rezolvat problemele sociale din rafinărie în momentele grele prin care a trecut societatea. Domnul Iancu a ținut să ne asigure că nu are nimic de confruntat cu reprezentanții companiei Calder A International, cu care a încheiat anul trecut un contract de parteneriat pentru relansarea producției în rafinărie. Noi l-am suspectat că acțiunile BkP sînt îndreptate pentru a se crea falimentul Rafo, act pe care însă l-a negat vehement. A spus că vrea să vină la o nouă întîlnire cu salariații rafinăriei, pentru a explica din nou problemele de care depinde funcționarea acesteia. Noi credem în puterea dialogului, de la care așteptăm rezolvarea multor probleme”.
Iancu vede un complot împotriva BkP, la Rafo
Cu puțin timp îninte de aceasta, tot Marian Iancu susținea însă că nici finanțiștii, nici administratorul judiciar al rafinăriei, nici administratorul unic al Rafo, firma V&V, nu sînt străini de o serie de „ilegalități” îndreptate împotriva companiei Faber Invest și VGB Oil, ca și a BkP. Marian Iancu le-a atras atenția liderilor de sindicat asupra acestora și asupra efectelor „distrugătoare” pe care le pot avea asupra Pogramului de reorganizare la Rafo. „Singurii care am rămas în această bătălie sîntem noi – a precizat președintele BkP – și, probabil, dumneavostră, sindicatul, dacă veți conștientiza, în ceasul al doisprezecelea, cine este de bună credință și cine nu. Este momentul ca cei care vor Rafo să acționeaze împreună cu admnistratorul unic în soluționarea acestei crize, să facă dovada că pot suplini BkP și pe ceilalți creditori atașați ideii de continuitate pentru Rafo”. Printre cei care „vor Rafo”, Marian Iancu a nominalizat firma Calder A International. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.