Ori de cîte ori treci pragul venerabilei clădiri ce adăpostește Biblioteca Județeană „C. Sturza” din Bacău, în hol te întîmpină o expoziție de fotografie și carte. În fiecare lună, bibliotecarii băcăuanii amintesc bibliofililor, și nu numai lor, că timpul nu trece zadarnic, iar cultura își lasă amprentele. Luna aceasta a fost consacrată marelui prozator român Marin Preda, de la a cărui naștere se împlinesc 80 de ani. Imediat cum trec de ușă, vizitatorii pot vedea figura inconfundabilă a prozatorului român, vitrine cu volumele apărute de-a lungul vremii, spații largi acordate criticii. Nu lipsesc fotocopii cu imagini din viața scriitorului român.
Bibliotecarii pregătesc pentru luna viitoare o expoziție cu scriitorii români din diaspora. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns