Mihaela Bădic, primarul comunei Helegiu a ajuns în război cu Martorii lui Iehova. Cultul i-a făcut acesteia o plângere penală la Poliția Onești.
„Am fost înștiințată de acest lucru, dar nu pot da mai multe declarații până când nu voi merge la poliție pentru declarații și să văd învinuirile care mi se aduc”, a declarat Mihaela Bădic. La mijloc ar fi nemulțumirea „Martorilor” pentru că nu au fost lăsați să își desfășoare acțiunile cu caracter religios pe raza comunei. De altfel, primarița din Helegiu a postat povestea și pe contul ei de facebook. „Sunt acuzată că aș fi zădărnicit desfășurare activității lor religioase fără să se spună în ce mod. Precizez că nu am făcut decât să mă prezint și să cer unui grup de șase femei care strigau la fiecare poartă să-mi spună cine sunt, ce fac. Mi s-au comunicat două prenume și că ar reprezenta organizația religioasă mai sus amintită”, povestește primarul din Helegiu. Oamenii din sat s-au plâns și ei că sunt deranjați. La sfârșitul acestei săptămâni, Mihaela Bădic va merge la poliție pentru declarații. (Ștefan POPA)
Sasa a zis
Articolul din codul penal privind „prozelitismul religios” este in vigoare ! – asta inseamna ca actiunile celor de la „martorii lui Iehova” sunt ilegale ! Politia unde e ? Ce face ? – strange elevii din Bac si lasa acesti rataciti sa ne tulbure linistea de crestini si romani in modul lor deja cunoscut – violent, agresiv si deranjant ! Felicitari primaritei de Helegiu pt atitudine si grija de pastrare a linistii si ordinii in comunitate !
avram antonescu a zis
Chiar crezi ca o doare in cot pe acasta politruca pentru linistea comunitatii. Fals pe ea ca si pe altii ca ea mari edili cum zic unii nu-i intereseaza decit buzunarele si afacerile. se vede dupa fata ei ca nu-i asa de sfinta cum pare,
H2SO4 a zis
Dna M.Badic, gestul facut denota faptul ca doriti linistea si tihna comunitati pe care o pastoriti, iar pentru asta respect din toata inima. Acesti Martori ai lui Iehova vesnic nemultumiti si rataciti in ale credintei sunt nocivi si constituie un pericol pentru societate atit prin comportament cit si prin atitudine. Nu respecta nimic si pe nimeni . Nu sunt dispusi sa accepte dialogul , nu sunt dispusi sa respecte regulile unei comunitati. Ei impun, iar ceilalti trebuie sa se supuna.Credinta aduna,religia dezbina si ei se pricep de minune la acest lucru.Au din ce in ce mai putini adepti ,multi au parasit cloaca si acum umbla din poarta in poarta sau din usa in usa sa recoleze naivi la rindul lor alti rataciti in ale credintei.De cite ori m-am lovit de ei i-am indeparta din zona fara multe comentarii. Contaminau perimetrul .Inca odata va felicit si feriti comunitatea de buruieni.
Nu conteaza a zis
Sectanti imputiti. Trebuie alungati de peste tot. Felicitari primaritei.
eu cred ca ei nu sunt martorii lui IEHOVA ci pîrăţii lui IEHOVA a zis
Inculpatii lui IEHOVA – vai mama lor trebuie sa ne fie mila de ei.
Eu nu cred nici in Iehova... a zis
Dar preotii din comuna de ce nu iau masuri ? acestia ar trebui sa apere comunitatea. Domnule Antonescu, inainte sa afirmati un lucru,mai bine ati cerceta putin. D-soara Badic este printre putinii primari care CHIAR FAC ceea ce au promis in programul lor electoral.Veniti in comunitate si vedeti cate s-au facut de cand e dansa in fruntea primariei. Nu stau sa enumar,dar este mare pacat ca acesti nenorociti sa-i faca reclamatie tocmai dansei.
Nik a zis
Martori pe dracu, cand s-au intalnit sau cunoscut ei pe Iehova lor, pe dracu da…
Si daca tot is martori, ar trebuii inchisi pentru marturie mincinoasa, ca pre spun gogosi pe unde se duc.
In rest, primarita e frumoasa, satenii fericiti, asta conteaza.
Felicitari, primarit-o!!!
marcu a zis
Problema acestei doamne primar este ca si-a confundat rolul:ea nu poate cere nimanui sa se legitimeze….Iar martorii lui Iehova sunt un cult legal,CARE AU DREPTUL CONSFINTIT DE LEGE sa predice atat in lacasele lor de cult,cat si pe strazi,pe ulite,la usile caselor etc.In mod cert,multora nu le place democratia….DURA LEX,SED LEX ….Valabil si pt.d-na primar !
Marian Simion a zis
Felicitari!
Marian Simion a zis
Unele comentarii sunt de-a dreptul penibile, limbajul comentariilor arata nivelul intelectual al imbecililor care o ard civic- manelistic,va recomand totu-si,spalati-va,tartani imputiti in frunte cu o fifa care se crede lindicul spiritului satului romanesc.Sunteti penibili