în zilele de 16-18 noiembrie, la Palatul Ghika din Comănești și la Hotelul “Venus” din Slănic Moldova, s-au desfășurat două conferințe internaționale pe tema combaterii discriminării și promovării respectului reciproc. Dezbaterile s-au axat în principal pe cele două tragedii marcante ale secolului XX, adevărate crime împotriva umanității: Holocaustul și Gulagul. în cadrul sesiunilor de comunicări, cadre didactice și reprezentanți ai asociațiilor și comunităților evreiești din România au ținut prelegeri pe temele: Istoria Holocaustului din România, Rasismul și discriminarea ca manifestări ale unei civilizații în criză, Tendințe în antisemitismul european și internațional și altele.
La Sala de conferințe a Hotelului Venus din Slănic, participanții au avut surpriza de a asista la o întîlnire-eveniment, fiind prezenți supraviețuitori ai Holocaustului. O adevărată și cutremurătoare lecție de istorie au susținut dr. ing. Liviu Beriș – vicepreședinte al Asociației Evreilor din România, și dr. Oliver Lustig, cunoscut și ca unul din scriitorii evrei de renume. Dr. Oliver Lustig este unul dintre cei trei membri ai singurei familii din Transilvania ce a supraviețuit lagărelor de exterminare naziste. Despre acestea, el a declarat : ”Demnitatea umană a fost călcată în picioare. Ororile din lagărele de la Auschwitz – Birkenau nu erau cunoscute de marile puteri deoarece soldații care participau la gazarea și arderea evreilor erau omorîți după patru luni de activitate”. în cadrul conferințelor au mai susținut comunicări: conf. univ. dr. Alexandru Florian – director executiv al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, analistul politic Cristian Pîrvulescu – președinte al Asociației “Pro Democrația”, dr. Aurel Veiner – președintele Federației Comunităților Evreiești din România, reprezentanți ai Casei Corpului Didactic “Grigore Tăbăcaru” din Bacău, cadre didactice și cercetători. Manifestarea a fost completată de o expoziție de carte ce tratează istoria Holocaustului și memorialul martirilor evrei din România. Conform datelor istorice, în Europa au fost exterminați în perioada Holocaustului 5.933.000 evrei, din care, în România, sub guvernarea mareșalului Ion Antonescu, au fost exterminați 270.000 de evrei. (Romulus Dan BUSNEA)stului din România, analistul politic Cristian Pîrvulescu – președinte al Asociației “Pr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.