~2 min lectură 4 comentarii

Mașina unui polițist din Buhuși, distrusă după ce acesta a aplicat legea. Europol: „Când ataci polițistul, ataci însăși autoritatea statului”

Redacția Ziarul de Bacău

Un polițist de la Poliția Orașului Buhuși s-a trezit cu mașina personală distrusă, după ce mai multe persoane s-ar fi prezentat în fața sediului Poliției, nemulțumite de măsurile dispuse de oamenii legii față de un bărbat care încălcase legea.

Incidentul s-ar fi produs pe 12 august 2026, în jurul orei 20:00, potrivit Sindicatului Europol.

Conform sindicaliștilor, polițiștii au condus la sediul Poliției Buhuși un bărbat față de care fuseseră dispuse măsuri legale. Ulterior, în fața sediului au ajuns mai multe persoane care ar fi solicitat eliberarea acestuia și ar fi contestat măsurile luate de polițiști.

„Spiritele s-au încins inexplicabil, iar autoturismul personal al unuia dintre colegii noștri a fost distrus, într-o tentativă evidentă de intimidare a polițiștilor și de împiedicare a acestora să își exercite atribuțiile”, susține Sindicatul Europol.

Sindicaliștii afirmă că incidentul reprezintă un exemplu al riscurilor la care sunt expuși polițiștii inclusiv după terminarea programului de lucru, atunci când bunurile personale pot deveni ținta unor represalii.

„În România, în anul 2026, dacă ești polițist și lucrezi la Poliția Orașului Buhuși din județul Bacău, iar «luxul» de a dispune măsuri legale față de un cetățean care a încălcat legea îți este atribuit ca o vină, riști ca mașina personală să fie devastată”, transmite Europol.

Sindicatul critică și ceea ce consideră a fi lipsa unor măsuri eficiente pentru educarea și integrarea socială a anumitor categorii, susținând că astfel de probleme ajung, în final, să se răsfrângă asupra polițiștilor.

„O astfel de situație reprezintă doar unul dintre riscurile reale ale profesiei de polițist, nu imaginea idilică promovată de către politicieni, potrivit căreia polițistul «cel mult stă de vorbă cu cetățenii pe stradă»”, mai afirmă sindicaliștii.

În final, Europol atrage atenția asupra implicațiilor pe care agresiunile sau intimidările îndreptate împotriva polițiștilor le au asupra autorității statului.

„Când ataci polițistul pentru că aplică legea, ataci însăși autoritatea statului. Iar acest lucru nu poate deveni normalitate într-un stat de drept care se autoproclamă a fi pro-european de cel puțin 2 ori pe zi”, este mesajul transmis de Sindicatul Europol.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Sorin Cozma
    16 august 2026, 06:20
    0

    Sindicatele au dreptate!
    La IPJ Bacău managamentul este în aer,centrat doar pe burdusirea birourilor unor structuri inutile,strada rămânând goală.
    Putinii polițiști rămași porin orașe și pe la țară sunt forțați să dea amenzi pe la circulație sau să confiște lemn ușoare de foc de pe la moșnegi!
    În stradă sunt alocați prea puțini polițiști care au o presiune maximă asupra lor!
    Mergeți de curiozitate la inspectorat și o să vă cruciți câți oameni ies de acolo la ora terminării programului
    Mergeți la un post de poliție și stai zile întregi până vine cineva să-ți completeze o adeverință de buletin
    Nu mai spun ce se întâmplă dacă ceri o relatie de pe la ghișeul de circulație
    Nu am nimic cu politaii de la Buhuși dar în afară de circulație nu prea fac multe
    Și asta pt ca ii trimite sa dea doar amenzi
    Pânditul asta pe strada scoate uneori oamenii din sărite și-i face uneori sa reacționeze violent

    1. I
      Imud
      16 august 2026, 16:46 răspuns pentru @Sorin Cozma
      0

      Nu ai dreptate. Managementul la IPJ Bacău este unul bun. Cifrele vorbesc. Nu-ți înțeleg frustrarea!

      1. M
        Mihai S.
        17 august 2026, 20:12 răspuns pentru @Imud
        0

        Care cifre dude?
        Tu nu vezi ce se intampla in oras? Nu vezi zare de militian, pardon politist pe strazi.

  2. G
    Gigu
    17 august 2026, 07:20
    0

    Adevărul este pe undeva la mijloc. Sunt și polițiști dedicați meseriei dar ciuricurile (șpăgari, leneși, incompetenți,obedienți față de șefi, corupți, zeflemiști, brute violente etc.) îi depășesc pe cei dintâi.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.