Măsuri de urgență pentru combaterea efectelor caniculei

Administrator

Claudiu TĂNĂSESCU

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău s-a reunit ieri dimineață să ia măsuri împotriva caniculei. Județul nostru se află în cod galben, deoarece în perioada 22 – 24 august, în special în zona estică, temperaturile vor ajunge pînă la 36 de grade Celsius. Au fost convocați reprezentanți de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Autoritatea de Sănătate Publică, Inspectoratul Județean de Poliție, Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului, Sistemul de Gospodarire a Apelor, Direcția Sanitar – Veterinară și Inspectoratul Teritorial de Muncă. Prefectul Gabriel Berca a solicitat să fie asigurat numărul de cadre medicale și personal de intervenție, mai ales la serviciile de urgență ale spitalelor și la Ambulanță, dar și intensificarea controalelor privind calitatea surselor de apă potabilă, condițiile igienico-sanitare de desfacere, depozitare și transport a alimentelor sau asigurarea de către angajatori a condițiilor optime de lucru pentru salariați. „Au fost trimise atenționari încă din 20 august către comitetele locale pentru situații de urgență, pentru a asigura permanența, să informeze populația și să identifice surse alternative de apă potabilă, în cazul în care seacă fîntînile”, a declarat Carmen Cioltan purtător de cuvînt la Prefectura Bacău. Prefectul le-a cerut managerilor de spitale să asigure rezerve de apă pentru minim trei zile și a dispus includerea următoarelor măsuri: stabilirea unor puncte de prim ajutor în spitale, primării, gări, autogări, piețe, teatre, lăcașuri de cult, farmacii, evidențierea acestora cu sigle sau semnale colorate, deschiderea tuturor bisericilor în intervalul orar 11.00 – 17.00, pentru ca oamenii să se adăpostească în cazul în care li se face rău. Meteorologii au anunțat că arșița se va potoli după 24 august.

CASETĂ

Puncte de prim ajutor pentru cei afectați

Crucea Roșie a amenajat, ieri, patru puncte de prim ajutor, unde se
asigură asistență medicală celor afectați de temperaturile exterioare
ridicate. „Nu mai amplasăm corturi stradale, ci s-au amenajat puncte de prim ajutor în spații închise, răcoroase și dotate cu aer
condiționat – Catedrala Ortodoxă, cea Catolică, Biserica Sf. Dumitru
și Serviciul Public de Asistență Socială. în aceste locații există apă
minerală și se poate măsura tensiunea”, spune Dan Marcel Babliuc,
director Crucea Roșie. Băcăuanii se pot adresa și medicilor de
familie care asigură asistență indiferent dacă persoanele sînt
asigurate sau pe listele de asigurați ale medicilor. Și Spitalul
Județean de Urgență este pregătit să vină în ajutorul celor afectați de caniculă. „La urgențe dispunem de stocuri de medicamente și gheață, iar în eventualitatea în care temperaturile vor crește, vom distribui apă minerală personalului din spital și vom suplimenta rația de ceai pentru pacienții spitalizați”, spune Natalia Jicmon, purtătorul de cuvînt al SJU. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.