Papagali și flașnetari
„Cel ce trece cu vederea o greșeală, invită la nelegiuire”
(Lao Tse)
Cu vreo patru luni în urmă ne era greu să-l credem pe Vadim Tudor că partidul de guvernămînt pregătește un furt electoral de proporții. Poate l-am fi crezut dacă n-ar avea prostul obicei de-a îmbrăca adevărurile pe care le spune într-o demagogie găunoasă și cleioasă. Cuvîntul lui este suspectat în două cazuri: cînd exprimă ce gîndește și cînd ascunde ce gîndește. Cînd e clar, sar la gîtul lui autoritățile. Cînd e confuz și ascuns, e suspectat de nesinceritate și lumea devine bănuitoare. Trebuie spus, însă, că de multe ori are dreptate în ce afirmă. Atît el, cît mai ales societatea civilă, analiștii politici și elita intelectuală au atras atenția că pe scena politică se înghesuie (în roluri principale) mult prea mulți veleitari care vor să pară ceea ce nu sînt; adică politicieni veritabili, conducători capabili sau inteligențe deosebite în corpurile legiuitoare (Parlament).
Omul se deosebește de animal prin aceea că are veleități. Animalele nu sînt veleitare. Nu s-a pomenit struț care să vrea să fie fazan, nici cimpanzeu ce se dă drept antropolog. Pînă și porcul este onest și nu pretinde a fi altceva decît e. Numai politicienii noștri nu se mulțumesc cu ceea ce Dumnezeu s-a îndurat să-i lase să fie. Unii trăiesc într-o beție continuă de putere și (din această cauză) devin papagali. Obiceiul organic al papagalilor constă în repetarea exasperantă a cîtorva cuvinte învățate de la stăpîni. Ca pasăre, papagalul e morocănos, înăcrit și înrăit. Ca om, e un ratat, cu toate cusururile ratatului, repetînd pînă la imbecilizare aceeași, mereu aceeași propoziție scurtă, ca de exemplu „dezastruoasa guvernare 1996 – 2000”. Tot mahalagismul politic românesc își are geneza în obiceiul papagalicesc al repetiției. Ca niște flașnete stricate, reluînd mereu aceeași melodie de la capăt.
Odată cu contestarea de către Traian Băsescu a alegerilor, au ieșit la rampă papagalii și flașnetarii, acuzatori în termeni bine cunoscuți ai „dezastruoasei guvernări” din care și liderul PD a făcut parte. Aceștia au ignorat voit explicațiile unor fraude de proporții. Prostia lor harnică a ocolit cazurile autobuzelor încărcate cu votanți, precum și listele suplimentare. Numai un idiot ar putea crede că 18 mii de oameni s-au foit în județul Bacău de colo-colo, într-o zi de dumunică și de alegeri. Cam 1 300 de cetățeni pe oră umblau cheauca prin localitățile județului. Chiar așa? După mintea papagalilor și flașnetarilor migrația teritorială a fost posibilă. Posibilă cu ajutorul lor! Apoi, greșelile de raportare prin scăderea de la o oră la alta a numărului de voturi anulate ar avea o singură cauză: înscrierea greșită în rapoarte a cetățenilor de pe listele electorale și nu a voturilor real exprimate. Și asta cam la cîteva mii de secții de votare. De necrezut! Mii de oameni fac aceeași greșeală. Ori,1,2,3… 10 oameni pot greși la fel, în nici un caz o mie sau două. La softuri de calculatoare nu mă pricep, de aceea nici nu mă pronunț. Frauda mi se pare, totuși, cu ochi și cu sprîncene. Că mulți cetățeni au votat aiurea, e explicabil. Mama prostiei este foarte activă și naște mulți avortoni pe metrul pătrat.
Solicitați să dea explicații corecte, să facă precizări, miniștri și deputați ca Miron Mitrea, Vasile Dîncu, Codrin Ștefănescu și (cu regret) Mircea Geoană s-au dovedit papagali și flașnetari, acuzînd în dreapta și în stînga, numai de clarificat n-au clarificat nimic. Era vorba de înșelăciune sau de greșeli? Asta voiam noi să știm! „ânșelăciunea dezonorează, greșeala niciodată” (Lichtenberg). Nici judecătorii Emil Gherguț și Victor Pașca – Cameniță (scuzați cacofonia din nume) nu au fost mai breji. Papagali, flașnetari, juriști pe mîna cărora ar fi înspăimîntător să ajungi. în loc de explicații tehnice, ne-au oferit aceleași incredibile cuvîntări politice papagalicești. Băsescu nu putea trece cu vederea greșelile flagrante, eventual fraudele electorale. Ar fi însemnat să consimtă la o nelegiuire. S-ar putea să se fi înșelat, ca și noi, de altfel. Bîlbîielile și frazele de prisos ale papagalilor și flașnetarilor pesediști n-au făcut altceva decît să întărească bănuielile. La rîndul lui, dl Adrian Năstase în loc să potolească inflamarea societății civile (Pro Democrația, Societatea Academică Română, presa și televiziunile) și a partidelor opozante, dimpotrivă îl somează pe Traian Băsescu să se retragă din cursa prezidențială, să rămînă el singur, fără contracandidat. Curat – murdar, coane Fănică! Dictatură francă, fără „prejudecățile inutile” ale democrației! „Speranța cîștigului social necinstit este începutul pierzaniei”, spunea Democrit cu cîteva mii de ani în urmă. Avertisment de care ar trebui să țină seama Adrian Năstase cu tot pesedeul lui.
Așa cum e el chel și ceacîr, Traian Băsescu cu un singur adevăr și-a făcut mai mulți dușmani decît o canalie cu o întreagă viață de minciuni. Peste cîteva zile urmează să alegem iar. Ar trebui să curățăm lutul nostalgiilor din capul și sufletul nostru. „Dacă pămîntul ar alege din tot ce poate da, cine știe dacă n-ar alege buruiana cea mai trufașă și mai arogantă, disprețuind floarea și aruncînd în lături grîul” (N. Iorga).
Vasile PRUTEANU Obiceiul organic al papagalilor constă în repetarea exasperantă a cîtorva cuvinte învățate de la stăpîn
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.