Maxime și cugetări

O prostie monumentală

Vasile PRUTEANU

Poetul Mihai Pauliuc mărturisea (în scris) că „greșelile inteligente se numesc catastrofe. Cele prostești, calamități”. Dacă mai adăugăm prostia, probabil greșelile se vor numi cataclisme. întrucît greșelile aparțin oamenilor cu idei tîmpite, astfel de catastrofe, calamități sau cataclisme sînt prea dese și nu mai impresionează pe nimeni în nici un fel. Ba chiar ne amuză. De obicei, le numim prostii și trecem mai departe. Una dintre prostiile (de-acum monumentale) a comis-o însăși Televiziunea Română, lansînd o inițiativă care țintește eternitatea, numită „Mari români”. Alergînd cu limba scoasă după audiență și notorietate, TVR vrea să afle de la noi pe cine considerăm cel mai mare român al tuturor timpurilor. Vast program și nobilă ambiție! Care, sigur, se vor solda cu un prelung fîsîit și cu rezultate de tot rîsul. Cel puțin asocierile de pe site-urile de internet de pînă acum frizează un suprarealism la care nici nu mă puteam gîndi. Pe listele cu „somități” apar, alături de Iisus Hristos, Andreea Bănică și Luminița Anghel și, ici-colo, Zamolxe despre evanghelia căruia nu am cunoștință. Prin hazardul hazliu al ordinii cronologice în care au venit propunerile, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Tudor Vladimirescu și Avram Iancu se regăsesc după Vali Vijelie, Guță, Fane Salam, Gigi Becali și Dumitru Dragomir. însuși „marele patriot” Vadim Tudor se situează în urma Nicoletei Luciu, Monicăi Gabor și a lui Iurinel Columbeanu. Atît el, cît și Becali sau Dragomir, sînt oameni care, fără glorie, au senzația unei înăbușiri în propria lor ființă și sentimentul unei morți lente, ca sub un narcotic otrăvitor.
„Mare pagubă aduc închipuiților cei care îi laudă”, zicea Democrit. Căci împingîndu-i spre înălțarea de sine cea mai trufașă, îi lipsesc de ultimul rest de bun simț. Candidatul cu orice preț la celebritate este cu atît mai dement și mai periculos cu cît este mai inapt pentru aceasta. Pe oamenii cu adevărat valoroși, celebritatea îi plictisește mai abitir decît pe Tolstoi sau Balzac. (De mirare că aceștia n-au fost nominalizați printre alți „mari români” și de alte naționalități). Ciudățenia din deșteptăciunea românilor internetiști nu se rezumă doar la asocieri nefirești între melancolia lui Bacovia și jelaniile țigănești ale maneliștilor Adi de Vito, Adi de la Vâlcea sau lamentațiile mămoase ale Irinei Loghin, ci merg mai departe situînd în prim-plan oameni ca Nicoleta Tingire, Anabela Pătrunjel și Mitu Gogea, mult înaintea lui Liviu Rebreanu, George Coșbuc, Andrei Pleșu sau Mircea Cărtărescu. Cei dintîi sînt proclamați „cei mai mari”, ilustrînd perfect haosul axiologic în care ne scăldăm cu atîta voluptate.
O primă observație fenomenologică: numărul celor cu desăvîrșire anonimi, înregistrați ca propuneri de candidați la gloria nepieritoare, este uriaș în raport cu numărul personalităților cu adevărat mari. Mihai Eminescu, George Enescu și Lucian Blaga apar o singură dată, iar Gigi Becali este citat de 28 de ori. Este satisfăcută, astfel, nevoia oierului de a se vorbi mereu despre el și beția lui de glorie. E de mirare că se dorește șef de stat? Insistența televiziunilor comerciale (dacă nu cumva și adînc corupte) în promovarea nulităților îmbogățite pe căi oculte are ca rezultat autoevaluarea superlativă a unor oameni de acest tip, o inflație a „eului”, care, apoi, va refuza orice contradicție, orice afront, considerîndu-se persoane providențiale. „Glorioșii sunt nebuni curați. Nimeni nu-i leagă, nimeni nu-i lecuiește, pentru că toți suferim, – gradat și în doze mai mari sau mai mici – de aceeași boală incurabilă și organică” (Demostene Botez). Paradoxal, această dramă omenească (nevoia de grandoare) este pe cît de comică pe atît de plictisitoare și rar luată în seamă și combătută cu fermitate. Se pare că „un prost găsește totdeauna unul și mai prost care să-l laude și să-l admire” (Boileau).
E drept, nu avem cum ști dacă asemenea nominalizări s-au făcut în serios sau în bășcălie. Bănuiesc că și una și alta. Sînt sigur, însă, că o mare parte a numelor citate exprimă setea de notorietate a contemporanilor noștri. De asemenea, mă îngrijorează puținătatea cunoștinelor de cultură generală a repondenților. Școala le oferă puțin și necritic, iar televiziunile (obsedate de audiență mediatică și senzațional) promovează (după cum se vede!) o mulțime de emisiuni inepte, alături de altele serioase și de scandaluri fotbalistice. Defectul acestor prostii monumentale e că acestea sînt și banale și nerelevante. afle de la noi pe cine considerăm cel mai mare român al tu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!