Maxime și cugetări

Păduchii conștiinței

Vasile PRUTEANU

Se spune că marele poet al antichității, Homer, s-a enervat cumplit cînd n-a putut răspunde la o ghicitoare simplă pusă de copii: „Ce putem prinde, omorîm și aruncăm. Ce nu putem prinde, purtăm cu noi”. Răspunsul ar fi fost: păduchii. Dincolo de conotațiile naive ale ghicitorii, înțelepții greci au dat, însă, surprinzătoare dimensiuni acestei cimilituri, transferînd-o din cultura populară în cea filosofică. Adică, purtăm cu noi tot ce parazitează conștiința noastră, fără ca oamenii să acorde importanța cuvenită ideilor moștenite din trecut, idei ce se vor afirma cu putere într-o nouă ordine socială. Este cazul tipic al tuturor țărilor postcomuniste în încercările lor de a se confrunta cu trecutul. Nu ne putem confrunta decît cu ceea ce am înțeles, am identificat și asupra căruia am reflectat. Necunoscutul – adică ce nu putem pricepe – îl purtăm în conștiința noastră ca pe niște păduchi de care nu putem scăpa cu una, cu două. Prea adesea uităm că purtăm această povară care ne încetinește ritmul de viață, transformările sociale și mișcările politice de avangardă.
Aș pune două întrebări tuturor românilor: 1.- Fără balastul „păduchilor conștiinței” ar mai fi fost posibilă alegerea liberă în conducerea statului a liniei a II-a a PCR, în frunte cu Ion Iliescu? 2.- Ar mai fi izbutit vechea nomenclatură să confiște revoluția din 1989, cu sprijinul larg al alegătorilor? Cîți au înțeles că fundamental comunismul n-are cum mai reveni, cu lupta sa de clasă și negarea proprietății private prin naționalizare?
Comunismul revine, însă, cu ideile moștenite, cu lozincile răsuflate, cu tot cortegiul de calomnii adresate celorlalte partide de pe eșichierul politic. E suficient să ascultăm intervențiile lui Mircea Geoană sau Vadim Tudor și vom înțelege că blamul, insulta și calomnia grotescă sînt la ele acasă, diferind foarte puțin de sloganurile antiimperialiste și antiamericane din deceniile 5 – 7. însăși încercările de destructurare a PNL prin „Platforma” stolojalnică se înscriu printre războaiele și nevrozele provocate de „păduchii conștiinței”. Tactica e doar schimbată, strategia fiind aceeași. Sloganul liberal „Prin noi înșine” s-a metamorfozat în „Fiecare pentru sine”, „Fiecare în partidul propriu”, „Ce-mi pasă mie de ceilalți?”. Iată trei teribile fraze care formează Sfînta Treime a înțelepciunii noilor actori de pe scena politică. Din această dihonie, cel care are de pierdut e însuși poporul român. Se știe de mult că „fără unitate în acțiune nu există putere” (Balzac). Miza luptei pentru putere în interiorul PNL este adjudecarea acestui partid de către puciști, întrucît în actualul ciclu electoral nu este timp pentru a se afirma o nouă ramură a partidului liberal. Așa se explică asaltul disperat al „dizidenților” care pînă mai ieri îl lingușeau pe Călin Popescu Tăriceanu. „Cine te aplaudă azi, i-ai numele ca să știi cine te va huidui mîine, fiindcă lingușirea este plata anticipată a trădării care ți se pregătește”, zicea istoricul Nicolae Iorga. Am putut să-i „admirăm” pe puciști într-o formulă peceristă de monolit, strînși în jurul „tătucului” Stolojan și susținînd o Platformă care nu spune absolut nimic, în afară de negarea virulentă a actualei conduceri a PNL. Veche meteahnă a „conștiinței păduchioase”, moștenită din trecutul nu prea îndepărtat. „Dacă am putea șterge din minte consecințele faptelor rele, puțin ar mai rămîne din ceea ce numim conștiință”, credea scriitorul Multatuli.
Trecutul oamenilor nu e ireproșabil. Fiecare greșim, eșuăm sau ne salvăm mîndria rănindu-i pe alții. Toți la un loc și fiecare în parte preferăm să-i învinovățim pe ceilalți pentru a ne accepta pe noi înșine. Ba mai mult, încercăm să-i înlăturăm, ceea ce face din conștiința noastră un aliat mincinos, păduchios, care caută motive confuze de ceartă și zîzanie, centrate pe afirmarea primatului sau a superiorității Eu-lui nostru. Este, cred, unul din motivele agresivității politice, manifestate, în aceste zile, într-un partid și o „Alianță” investite de populație cu o mare încredere și speranță. Din păcate, acestea sînt copleșite de infernul luptelor de culise. Ce să mai înțeleagă alegătorul, omul de pe stradă, din tot acest păienjeniș de conflicte cvasigeneralizate? Mai ales că toți moștenim, încă, „păduchii conștiinței”, ce ne parazitează opiniile și opțiunile. Pînă cînd? Asta o va orîndui istoria frămîntată a acestor zile. trecut, idei ce

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!