Maxime și cugetări

Dracul speriat!?!

Vasile PRUTEANU

Văzînd atîta lume la biserici, șirurile nesfîrșite de pelerini la sfintele moaște, s-o fi speriat și dracul românilor, deși nu-i deloc spăimos sau derutat. Să nu vă imaginați că dracul este un țap cu coarne roșii și cu un trident enorm în mînă. Sau un faun cu barbișon și ochi scoțînd flăcări, ca în misterele medievale. Cine ar mai crede, astăzi, în asemenea copilării? în Biblie este numit „Cel Rău” și „Cel Viclean”. El răzvrătindu-se, a căzut din grația divină, a devenit propriul lui mesager care slujește Nimicului. Cum el nu este altceva decît spirit malefic pur, odată lipsit de sursa Duhului a devenit mesagerul neantului, al întunericului. Dar, chiar decăzut fiind, el și-a păstrat spiritul, pofta de a fi în avangardă și cunoaște încă foarte bine duhurile, dar nu mai cunoaște țelul și slava căruia trebuia să-i slujească. Dacă are vreo spaimă, aceasta e dată de semnele lui Dumnezeu: Sfînta Cruce, Icoana și tămîia. Cu toate că el pretinde că nu există, că e „Nimeni”, rămîne totuși „Cineva” care cunoaște mai bine decît noi misterele și tainele lumii și ale sufletelor pe care le înșeală. Astfel „Cel Rău”, „Cel Viclean” a răspîndit răul și înșelăciunea pe tot pămîntul. Doar „frumusețea va salva lumea”, zicea Dostoievski. Aceasta înseamnă sănătatea, luciditatea, normalitatea ca vrăjmașe ale prostiei, care-i mereu hîdă, ridicolă, neghioabă, o pocitură. Trăim printre structuri ale prostiei agresive și de sine încîntată, care nu-i mai puțin urîtă decît mahalagismul, moftologia. Ar fi bine să-l recitim pe Caragiale, ori pe Flaubert ca reacție împotriva sluțeniei. La amîndoi autorii ostilitatea se îndreaptă împotriva neroziei, a sluțeniei de caracter. Prostia este numele cerebral al hidoșeniei. Tot bine ar fi să recitim „Corbul” lui Edgar Alllen Poe, minunată poezie ce simbolizează misterul vieții omenești, cu tot ce are aceasta mai sfîșietor, ireparabil pierdut, de nedeslușit în viața omului căzut din paradis.
Mă așteptam ca după tot tapajul făcut în Franța contra insemnelor religioase să apară și în România un ateu care să provoace scandal, că-i deranjat de icoanele din școli, de cruce și de alte obiecte de cult. Că doar sîntem europeni, ce mama naibii! Și iată că s-a găsit un profesor buzoian, purtînd numele marelui patriarh Moise, să producă zavistie în țară, aprobat de un Consiliu Național Contra Discriminării pervers și imbecilizat, care nu-și dă seama că populația țării s-a declarat în proporție de peste 90% creștină. După ce mai bine de 50 de ani Biserica și însemnele au fost hăituite și alungate de portretele lui Hitler, Marx, Engels, Lenin, Stalin și ale dictatorilor din țările comuniste, iată că un alt nefericit ateu vrea să prigonească, din nou, odoarele sfinte, lovind direct în inima poporului nostru. A uitat că în timpul dictaturii comuniste viața se prefăcuse în infern pe cît de teribil, pe atît de grotesc.
Din nefericire, aproape întreaga Europă de Vest a pornit o vînătoare bezmetică de alungare a semnelor lui Dumnezeu. Ziarele engleze de ieri sînt pline de scandalul concedierii unei stewardese de pe liniile aeriene britanice pentru că purta o cruciuliță la gît. Mari și multe țări europene oferă, în aceste zile, un spectacol de nerozie și îndobitocire cum numai rareori s-a mai văzut din secolul IV încoace. Se putea să nu le copiem și noi? Se putea să nu se găsească și în România mari amatori de veșnice nemulțumiri? Se știe că ateul nu e un eretic, un blestemat, ateul e un nenorocit, pentru că Dumnezeul său este el însuși. Tocmai acest gen de oameni pretind că vor duce lumea la plenitudine, că vor să realizeze plinătatea și amplitudinea ființei! Aida de! Vor realiza amplitudinea sclaviei spirituale! Ar trebui să înțeleagă că Dumnezeu nu l-a făcut pe om ca să-l ia dracul!
Nu știu ce materie predă profesorul Moise. Probabil una de științe exacte, care nu-i oferă o largă viziune spirituală. Altfel, poate că i-ar fi citit pe Tolstoi, Dostoievski, A. E. Poe, Baudelaire, Paul Claudel, Flaubert sau măcar poezia „Omul negru” a lui Serghei Esenin. Un poem splendid, o capodoperă a poeziei universale, care înfățișează venirea diavolului la poet, precum a venit la Ivan Karamazov și la Adrian Leverkun atunci cînd se aflau la mare ananghie. Mai bine zis e conștiința omului în pragul Marii Treceri, cînd „pîrîșul” este gata să te vîndă dacă nu te-ai împăcat încă cu el. Remarcabile versuri care spun, printre altele, „Acest om trăita-n țara / Care-o locuiau scîrbavnici / prefăcuți și mari mișei”. Ca și în zilele noastre, la noi, aici, în România. Noi, creștinii, însă, nu vrem să uităm că „biserica este inima rațiunii dialogînd cu Dumnezeu”, iar „icoanele și Sfînta Cruce sînt ochii cugetători ai inimii”.e vreo spaimă, aceasta e dată de semnele lui Dumnezeu: Sfînta Cruce, Icoana și tămîia. Cu t

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!