Maxime și cugetări

Neprihănitul Ion și antipatica Monica

Vasile PRUTEANU

O prostie spusă sau scrisă tot propoziție se numește. întrebarea care se pune este: cine are dreptul de a veni mereu la televiziuni ca să spună, nu una, ci o droaie de propoziții (prostii)? Toată lumea! Căci nimeni nu e obligat să le asculte. Dar, dacă pe un post spune propoziții Ion Iliescu, pe altul Monica Macovei, iar pe celelalte Gigi Becali, Mircea Geoană, Vadim Tudor, Lucian Bolcaș, Antonie Iorgovan, Ion Talpeș, M. M. Stoica, Copos sau Borcea, ori Bahmuțeanca, Zăvoranca, Udrea, Șandru, Turcan, Cristoiu, Tatulici, Corlățeanu, ce ne facem? Apăsăm butonul și lăsăm întunericul să cuprindă micul ecran, ca să ne apărăm mintea de un întuneric mai compact, ce ne amenință din vorbăria fără șir a acestor omniprezenți dătători cu părerea.
în „Manifestul…” său, Marx scria că „o stafie umblă prin Europa: stafia comunismului”. în România stafia are chipul neprihănit al lui Ion Iliescu – tătuc ce se dă nevinovat de mineriade, de frînarea timp îndelungat a evoluției României spre o democrație reală, de protejarea corupției (transformată în baroniadă) și de menținerea statu-qoului moral al societății comuniste. Răsturnată, totuși, cu vărsare de sînge. Nu se poate referi la acest bătrîn „edec” nici președintele țării, că stafiei îi și sare țașca. într-un sfert de ceas, gata, e prezent la un post tv obscur, incriminînd în dreapta și-n stînga. Exact ca în povestirea lui Marcel Ayme, care zice că „în cel de-al șaptezeci și cincilea an al vieții sale, piticul circului a început să crească”. Așa și neprihănitul Ion. Lui nu-i spun nimic crimele și falimentul statelor ce se intitulau comuniste. âi surîde mai curînd celebra propoziție al lui Jean Jaques Rousseau cum că „omul s-a născut liber, dar pretutindeni e rob”. Deși nu-i chiar așa. Și nici n-a fost vreodată. „Confesiunile” acestui celebru francez au deschis zăgazurile tuturor efuziunilor romantice de mai tîrziu și i-au făcut pe oameni să creadă că oricînd și oriunde sînt în lanțuri ce trebuie sfărîmate și aruncate. Numai evreul a zis că mai bine să le vindem decît să le aruncăm. Parafrazîndu-l pe scriitorul Chesterton, aș zice și eu că „așa cum un om rău rămîne, orice s-ar spune, un om, tot astfel un politician pervers este, orice s-ar spune, un politician”. El face parte din specia umană căreia îi aparțin atît de mulți dereglați de nostalgiile „tinereților lor revoluționare”. Neprihănitul Ion n-are cum rezista tentației de-a arunca cu praf în ochii noștri, prea obosiți de ciorovăielile zilnice ale altor politicieni ieșiți din cine știe ce unghere întunecoase. Așa că dragă Ioane, n-ai cum susține suspendarea președintelui cînd matale însuți ai promovat Legea Referendumului, ca să-ți asiguri dominația…” dacă ai ocazia să vorbești despre subiect?”. Dacă n-ai, caut-o pe Monica Macovei, care de o bună bucată de vreme vine în întîmpinarea idealurilor matale încercînd să promoveze legi parșive, cum sînt Ordonanța DIICOT și OUG 99 și 131, ce permit interceptarea telefoanelor, controlarea corespondenței electronice și eliminarea confidențialității secretului bancar. Excat ca în vremea KGB-istă în care a trăit Ion neprihănitul.
Doamna Monica susține că-i antipatizată de toată lumea. N-aș zice! La început era chiar admirată pentru efortul de a purifica Justiția. Cum s-a dat de partea președintelui Băsescu, a și devenit antipatică. Mai ales că sub mîna și oblăduirea ei CSM a introdus de urgență în Codul penal condamnarea ziariștilor pentru insultă și calomnie (art. 206, 207, 208), în încercarea de tip comunist de a pune botniță libertăților democratice. Nu-i de mirare faptul că Federația Internațională a Jurnaliștilor și alte asociații profesionale au reacționat cu promptitudine. însăși Parlamentul European a somat ministrul Justiției să tacă. Să mai adăugăm doar faptul că a criticat (în afara ședințelor de guvern) pe primul ministru fiindcă nu s-a interesat de bicisnica lege a Agenției Naționale de Integritate, fapt pentru care doamna ministru ar fi trebuit demisă.

După cum se vede, azi nu mai e nici o rușine să-ți trădezi și să-ți critici aliații (care te-au uns în funcție), vocația, idealurile și laptele care l-ai supt de la țîța partidului. Cu un Ion neprihănit, cu o Monica antipatică și cu un Traian imprevizibil și conflictual, planeta politică românească se învîrte în sensuri mereu schimbătoare, în funcție de cine-i mai tare în rînză. Momentan se învîrte în jurul președintelui Traian Băsescu și al premierului Călin Popescu Tăriceanu. Numai de ar avea aceștia magnetismul necesar. Altminteri, cine știe în jurul căror comuniști reciclați vom ajunge să ne învîrtim, ca să ne înscrie ei mereu pe o orbită falsă. După cum se comportă întreaga clasă politică, România intră în contradicție flagrantă cu ceea ce se vîntură pe coridoarele de la Bruxelles. Sau, cel puțin, cu ceea ce afirmă bilețelele schimbate pe la București – „dacă aveți ocazia să vorbiți despre subiect?”.
Dacă atmosfera politică va continua să se degradeze, să fie tensionată neîncetat, mă tem că Uniunea Europeană va face multe zile fripte României, care, vorba poetului: „Nu e mare, nu e mică, nu-i subțire, ci-mplinită / încît ai ce strînge-n brațe – numai bună de iubită”. Și va fi iubită și strînsă în brațe pînă îi vor ieși ochii ca la broască.ce că „în cel de-al șapteze

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!