După ce ani de zile a purtat tricoul cu numărul 3, Melania Rusei Alexe, căpitanul echipei de volei feminin Știința Amici Bacău, a hotărît să facă o schimbare. Aceasta a constat, la meciul de sîmbăta trecută cu Rapid, în înlocuirea celui amintit cu unul pe care stătea inscripționat numărul 13. Spre deosebire de Melania, o fostă colegă de echipă, Laura Halus, acum la Rapid, și-a păstrat numărul pe care îl avea la Știința, adică 4. Altfel, referitor la meciul pierdut cu 1-3 la Sala Sporturilor din Bacău, antrenorul Rapidului, Alexandru Iuhasz, a pus înfrîngerea echipei sale pe faptul că i-au lipsit din lot cinci jucătoare, accidentate. Tot în altă ordine de idei, partida în discuție a fost dusă cu bine la capăt de cei doi arbitri gălățeni, Mirel Zaharescu și Lucian Năstase. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns