Memoria documentelor

Un prinț misterios

* A fost odată un prinț: Dimitrie Cuza * Zece fapte
din viața matură a acestuia (8)

Prin 1902 („al cincilea fapt”), V.D. auzea adesea strigîndu-se în urma lui: „Măi Buhuși!”, ca aluzie la faptul că „sunt proprietarul moșiei și fabricii de postav din Buhuși”; de unde V.D. înțelegea că se insinua c-ar fi un om bogat, care „și-a risipit averea în diferite legături amoroase”. Mai mult decît atît, „dușmanii” săi au inventat și numele unei „Doamne Buhuși”; ceea ce îl determina să scrie în memoriu, oarecum revoltat: „Eu nu am fost însurat nici în Piatra, nici în Bacău, nici în Roman, de 50 de ani de cînd locuiesc prin aceste localități… Nu am întemeiat nici o familie cu numele Buhuși…”. Afirmația sa este motivată, avînd în vedere peregrinările sale prin țară, cu serviciul. Dar aceasta nu l-a împiedicat să aibă „legături amoroase” cu diferite funcționare de la oficiile poștale pe unde a lucrat; sau chiar cu „unele doamne din elită”, care îl „persiflau”.
Ca o dovadă a pătrunderii lui V.D. în lumea aristocrației din acea vreme este și relatarea lui despre vizita Principelui Ferdinand și a Principesei Maria la Piatra Neamț, prilej cu care – crede V.D. – „Domnița Elena a intervenit pe lângă Altețele Lor ca să-mi dea o situație mai bună, potrivit nașterii mele” („al optulea fapt”). La aceasta se adaugă și relatarea unui moment, cînd era „însărcinat cu ghișeul emiterii mandatelor poștale externe” (1902) și cînd „Domnița Elena” a încercat să-i strecoare „un fișic în valoare de 200 lei”, prilej cu care V.D. a recunoscut-o („după o fotografie publicată în ziarul „Dimineața”), notînd în continuare: „Căci altfel, între mine și mama mea erau destule piedici de a ne cunoaște” („al nouălea fapt”).
Un alt „fapt” (al zecelea) interesant, relatat de Vasile Dimitrescu în memoriu este cel în legătură cu ceea ce numește el „scandalul din decembrie 1902, de la Cotroceni”, din care citez: „Pe la jumătatea lunii decembrie 1902, poliția arestează pe dl N. Cantacuzino, pentru un scandal nocturn petrecut la Palatul Cotroceni. Unul sau mai mulți agenți de poliție, cu știrea ori fără știrea șefilor, la cercetarea cerută de Principele Ferdinand, fiind alarmat de scandal, l-au indus în eroare, mințindu-l că ar fi fost subsemnatul”. Și mai departe, V.D. adaugă: „Cu această ocazie, s-a constatat oficial că în acea noapte eu eram la Buhuși, în concediu de 30 de zile… și aparțineam de Oficiul Poștal Botoșani, concediu aprobat de dl ministru Lascăr”. S-a urmărit, probabil, compromiterea „prințului bastard”, de pe urma căruia boierii Cantacuzini profitau, cu complicitatea tatălui său adoptiv, Gh. Dimitrescu. Căci acest Nicu Cantacuzino s-ar fi îmbogățit „pe spinarea mea, a prințului Dimitrie Cuza zis Vasile Dimitrescu”, servindu-se „tot de numele meu spre a încasa averea de înfiere a lui Dimitrie Cuza de România, cu nume schimbat (!), ca și în procesul meu cu Șaita”.
Amintind mereu de acest proces „cu Șaita”, V.D. nu dă suficiente date despre el, sau despre motivele care au determinat acest proces. Dar se poate bănui că este un personaj cu care V.D. a avut dese conflicte de interese sociale și materiale, ori chiar sentimentale. Cît despre Nicu Cantacuzino, Vasile Dimitrescu l-a urît dintotdeauna pentru că acesta, „cu aceleași mijloace (murdare) cu care s-a servit de numele meu, la Cotroceni, s-a servit și în celelalte județe, tot în numele meu”, încasînd sute de milioane „de pe spinarea țării, cum ar fi „contractul de împrumut al d-lui George Cantacuzino (tatăl) din vara anului 1906” pentru construirea palatului de pe Calea Victoriei, conchizînd: „Și dacă tatăl d-lui N. Cantacuzino ar fi avut 500 milioane, în bonuri, atunci nu se mai înjosea să i se evalueze averea de (către) bancheri, ci schimba de trei milioane bonuri și plătea terminarea palatului”. De unde se vede că V.D. era la curent cu afacerile economico-financiare oneroase ale aristocraților, în rîndul cărora pătrunderea lui era privită cu suspiciune. (M.C. DELASABAR)adesea strigîndu-se în urma lui: „Măi Buhuși!”, ca aluzie la faptul că „sunt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!