~4 min lectură 1 comentariu

Mere de aur în Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

econ.mere
– Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit ediția 2013 a Concursului Național de Degustare de Mere – cu acest prilej a fost organizată Expoziția de mere și a fost prezentată „Strategia pentru Reconversie în pomicultură”

Petru DONE

Doi producători de mere din județul Bacău, societățile Lumipom Itești și Eurotrend Farm Plopana, s-au numărat printre medaliații cu aur la ediția a VIII-a a Concursului Național de Degustare de Mere, organizată în acest an de Universitatea „Vasile Alecsandri”, Societatea Română a Horticultorilor, Camera de Comerț și Industrie și Patronatul Agricultorilor Bacău. Alți producători băcăuani au fost medaliați cu argint și bronz la același concurs. Evenimentul a fost completat cu prezentarea Strategiei pentru reconversie în pomicultură și Expoziția de mere.

La aceste evenimente au fost invitați senatorul Dragoș Luchian, membru al Comisiei de Agricultură a Parlamentului României, reprezentanți ai direcțiilor agricole și ai camerelor agricole județene din Regiunea Nord-Est, ai universităților, institutelor și stațiunilor de cercetare-dezvoltare cu activitate în domeniul pomiculturii din întreaga țară. Cu acest prilej a fost făcută și prezentarea „Strategiei pentru reconversie în pomicultură”, parte din Politica Agricolă Comunitară 2014 – 2020, prezentare susținută de președintele Societății Pomicultorilor din România, Ilarie Isac. La evenimente au participat și au prezentat referate și acad. prof. univ. dr. Constantin Toma (Planeta amenințată) și prof. univ. dr. Marian-Traian Gomoiu, membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) „Gheorgeh Ionescu-Sisești” (Evaluarea integrității și performanțelor ecosistemelor – Criterii, indicatori și indici de stare a mediului) și acad. dr. Dumitru Muraru, membru corespondent al ASAS (Epopeea biodiversității). Sâmbătă, 9 noiembrie, a avut loc și întâlnirea Societății de Limnologie, după care participanții la aceste manifestări au facut o excursie la Codrul Secular Runc, de lângă Buhuși.

Evenimentul central al pomicultorilor, Concursul Național de Degustare de Mere, a durat nu mai puțin de cinci ore, timp în care comisia prezidată de unul dintre cei mai importanți fermieri în domeniu din județul Bacău, dr. ing. Florin Acatrinei, comisie din care au făcut parte doi universitari, doi studenți și un reprezentant al Camerei Județene Agricole, au analizat nu mai puțin de 53 de probe înscrise în concurs, trimise din toată țara. „Concursul – ne-a declarat principalul organizator al evenimentelor și sufletul manfistărilor din cele două zile de organizare de la Univesitatea Alecsandri, prof. univ. dr. ing. Ioan Viorel Rați, el însuși un pomicultor remarcabil al județului – a urmărit stabilirea celor mai favorabile zone pentru cultura mărului, pentru obținerea unor fructe de calitate, a celor mai bune soiuri de mere. S-a urmărit, totodată, adâncirea cunoștințelor asupra portențialului natural al bazinelor pomicole, evidențierea celor mai bune soiuri, dar și consolidarea tradiției de competiție între bazinele pomicole și unitățile producătoare de mere”.

După deliberare, juriul a premiat patru soiuri de mere cu medalii de aur, 23 de soiuri cu argint și nouă cu medalii de bronz. Merele de aur au fost apreciate ca fiind cele ale producătorului Mihai Fântânaru, din bazinul pomicol Fălticeni (soiurile Jonagold și Pinova), ale producătorului Mitică Popa, de la societatea Lumipom din Itești (soiul Generos) și ale societății Eurotrend Farm din Plopana (soiul Golden Delicious și Clona B – o varietate de Golden Delicious obținută de producători). Din județul Bacău, au mai fost medaliate, cu argint și bronz, mere de la Fructoprod Târgu Trotuș, Asociația Pomicolă Itești și societatea Fructex Bacău.

Asupra concluziilor desprise din manifestările dela Bacău, asupra problemelor dezbătute cu acest prilej vom reveni în numerele următoare ale ziarului nostru.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Suzana Fantanariu
    29 noiembrie 2013, 17:36
    0

    Felicit din toata inima pe cei trei poimicultori( producatori) care au obtinut Medalia de Aur si marturisesc ca sunt emotionata ca doua din ele sunt obtinute de fratele meu ing.Mihai Fantanariu din bazinul pomicol Fălticeni pentru soiurile de mere Jonagold și Pinova .

    Mult succes,
    prof.univ.dr.Suzana Fantanariu
    Facultatea de Arte si Design
    Uniiversitatea de Vest-Timisoara

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.