MIEZUL ȘI ESENȚA

Administrator

… Nu uita că ești român!

Mihai BUZNEA

… Mult e dulce și frumoasă/ limba ce-o vorbim!… încă un băcăuan avea să trăiască, încă o dată, acest sentiment complex și plenar exprimat cu atîta emoție și profunzime de poetul nostru nepereche. Recent, am avut șansa de a fi oaspetele fraților de peste Prut – ne scrie Ioan Seniuc, președintele Asociației Refugiaților din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Dincolo de întîlnirile și dialogurile purtate cu notabilități ale vieții politice, culturale și științifice din țara-soră, am fost impresionat de spiritul autentic românesc ce răzbate din atitudinea și faptele confraților basarabeni. Iar acest spirit este susținut de limba noastră comună pe care o percepem, deopotrivă, „ca pe-un fagure de miere”, după cum, plastic, se exprima același Mihai Eminescu. Am fost plăcut surprins – ne scrie concitadinul nostru, de numeroasele exemple de românism. Spre exemplu, în localitatea Căușeni – situată la circa o sută de kilometri de capitala Chișinău, am fost invitați să participăm la festivitățile organizate cu pilejul unor manifestări devenite deja tradiționale sub genericul „Limba Română” desfășurate anual la aceeași dată – 31 august. în oraș funcționează o „casă a limbii române” și o asociație purtînd același nume. Simpozionul cu tema „Limba noastră” a reunit nu mai puțin de cinci sute de participanți și a durat cîteva ore bune. Tot aici ne-am reconfortat sufletește la monumentele iluștrilor Eminescu, Creangă, Mateevici și Cantemir. Iată de ce am fost profund mișcat de faptul că după atîtea zeci de ani de ocupație străină, de represiuni, persecuții și deportări, de deznaționalizări în masă, românismul se află încă la el acasă și în această parte a Basarabiei, nu doar la Chișinău…
Răsfățați de o soartă mult mai generoasă a noastră, adică a celor de pe aici, de pe la noi, uităm adesea să ne cinstim limba și înaintașii. Cîte fundații, cîte asociații cu caracter cultural existente în județul nostru, ori pe la vecini, și-au făcut un crez și o datorie din a cinsti și cultiva limba noastră cea dintotdeauna? Trebuie să așteptăm doar pilda și îndemnul altora?! Iată un posibil subiect de meditație pentru toți cei „de-acasă”… Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.