MIEZUL ȘI ESENȚA

Slogane

Mihai BUZNEA

Românul muncește prea mult – sînt de părere oficialii Uniunii Europene, drept pentru care pun sub interdicție săptămîna de lucru de 48 de ore. O vor ajustată pe la 40, și poate ceva mai mică. Se gîndesc chiar și la un supliment de repaos: concedii mai lungi. Dacă se vor produce aceste operații de chirurgie a muncii, nu știm ce se va întîmpla cu creșterile prognozate ale economiei. Și cu nivelul nostru de trai, care crește continuu, dar nici că se observă! Părerile responsabililor noștri, ca de altfel și ale pălmașilor de la șaibă, nu mai zic ale patronatelor, nu prea concordă cu cele ale Bruxelessului. Să ne lase pe noi cu-ale noastre și să nu-și mai bage atîta coada în ciorba autohtonă, fiindcă nici noi nu ne-o băgăm în oalele lor!
Nu hărnicia exagerată e cea care incită spiritele, ci teama de ajustare a cîștigurilor, care și-așa sînt destul de mici. Printre cele mai mici din Uniune. Productivitatea nu se grăbește, nici ea, să se alinieze standardelor europene, iar de vină nu sînt doar tehnologiile învechite și managementul neperformant, ci în primul rînd mentalitatea. Care înseamnă ascunderea după deget sau dosirea după căciulă: timp pierdut, concedii medicale cît cuprinde și o puzderie de zile libere – aproape o treime, din fondul de muncă al unui an. De unde să mai vină și performanța?!
Destul de conservator în materie de concepții, românul încă se ține scai de metehne vechi servite sub formă de slogane gestate pe timpul epocii de aur. Vorba marxismului: munca l-a creat pe om, dar l-a băgat și-n mormînt! Sau a unui erou dintr-un roman autohton, în variantă contemporană: boierii ne-au luat tot; dacă era bună ne-o luau și p-aia, dar ne-au lăsat-o nouă… Spre a ne mai dezmetici în lungile zile de corvoadă de care aveam parte cu supliment înainte de ’89, făceam haz de necaz inventînd fel de fel de spuse cu iz moralizator: decît muncă fără rost, mai bine puțin și prost; sau: cum să facem să nu facem nici cît facem; ori: de ce azi, dacă poți să faci și mîine?! Treaba mergea, așa cum mergea: oamenii se făceau că muncesc, iar „ei” se făceau că-i plătesc… Dacă partenerii noștri vest-europeni o țin pe-același calapod cu programul de lucru, în mare mila lor față de truditorul român (și mai puțin a veniturilor acestuia), avem toate (ne)șansele să repunem pe tapet această comoară de neprețuit: autofentarea. ’89, făceam haz de necaz inventînd fel d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!