România se mută în străinătate! Peste trei milioane de concitadini s-au dus să-și caute fericirea pe alte meleaguri, contrazicînd vechiul dicton de o mare încărcătură emoționalo-patriotică: „fie pîinea cît de rea, tot mai bine-n țara mea!” Mame și tați și-au luat lumea în cap spre a-și rostui viitorul, ghidîndu-se după principiul latin „ibi bene , ubi patria”. Luîndu-și, unii, și odraslele cu ei. Care au nevoie, desigur, să învețe carte, că cine nu are s-ar putea să n-aibă parte. Drept pentru care oficialitățile din Spania și Italia (deocamdată) au inițiat programe de școlarizare pentru copiii de imigranți români. Dar cine să se ocupe de integrarea și educația școlară a celor peste 21 000 de elevi potențiali, dacă nu dascălii români? Peste 600 dintre aceștia (tot deocamdată) s-au prezentat la testele organizate pentru ocuparea posturilor didactice din viitoarele școli românești de pe cele meleaguri europene integrate. Vor urma și alții, fiindcă odată tăvălugul pornit, acesta o s-o ia serios la vale, cu tot mai mare viteză.
De ce își dau profesorii cioara din par pe vrabia de pe gard?! Nu știu, zău, de ce ne-am întreba? Dv. ce credeți! Simbria. Șansa de a se realiza profesional. De a face și altceva, mai aproape de profesiunea lor de credință. De a fi tratați pentru ceea ce sînt și ce reprezintă. De a fi considerați cu demnitatea cuvenită. Asta, în timp ce școlile de acasă trec printr-o criză cronică de profesori, de învățători, de educatoare; la sate, catedrele sînt ocupate cu preponderență de necalificați, iar în orașe multe posturi sînt acoperite de suplinitori, în general de dascăli în vîrstă sau pensionați. Și-atunci de unde calitate, performanță? Cea mai bună investiție în viitor pentru orice stat se află în educația copiilor, spunea un gînditor de-al nostru; cum îi vom forma, așa îi vom avea. Respectivei cugetări i s-ar cuveni o adaptare la realitățile prezente: cum îi vor forma (ei, stăinii), așa îi vor avea.
Dar aceasta nu este singura „bubă” a școlii românești aflată în plin proces de reformare: infrastructură în suferință, cu clădiri vechi, insalubre și nefuncționale, manuale școlare concepute inadecvat, dotări necorespunzătoare, laboratoare insuficiente sau lipsă cu desăvîrșire. Interesul pentru instrucție este în continuă scădere, fenomenul abandonului școlar extinzîndu-se din varii motive, dar mai ales din cauza lipsei de motivație și a posibilităților financiare reduse în special ale copiilor de la sate.
Cu toate acestea, viitor de aur țara noastră are! Școala românească din străinătate își asumă această responsabilitate. Și, cum integrarea europeană elimină barierele geografice, se cheamă că dascălii și elevii noștri „de afară” tot acasă se află, de fapt… lipsă cu desăvîrșire. Interesul pen
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.