• de Ziua Aviației, peste 2.000 de băcăuani au ales să onoreze invitația publică făcută de personalul Bazei Aeriene Bacău • momentul culminant l-a constituit, așa cum era de așteptat, mitingul aerian, eveniment atît de rar pe cerul Bacăului
E o căldură de te doboară. Valuri, valuri de aer încins năvălesc peste marea de oameni adunată în apropierea pistei de zbor. Nedezlipiți de marginea fîșiei de beton, de parcă ar fi fost obligați să stea în soare de un zbir neînduplecat, bărbați și femei, copii și bătrîni se bucurau de-a valma ca la vîrsta primelor descoperiri uimitoare de tot ceea ce vedeau. Ușor depășiți de situație, și chiar stînjeniți de postura în care se aflau în fața atîtor oameni necunoscuți care au năvălit în curtea lor, aviatorii, amabili, căutau să rezolve toate problemele oaspeților lor. De la o toaletă pentru cel mic, care țipa ca din gură de șarpe în brațele tatălui că „nu pot face în iarbăăăăăă”, pînă la o bancă pentru o bătrînă care stătuse prea mult în soare sau la o bere pentru un bărbat care simțea o nevoie cruntă să stingă dogoarea care-i răpusese gîtlejul. Ici, colo, peste tot, bărbați îmbrăcați în albastru, cu ecusoane în piept, îți dădeau toate explicațiile necesare. De undeva din niște difuzoare amplasate prin copacii de lîngă pistă, se auzea vocea entuziasmată a comandorului Victor Berca. Era cel desemnat să explice publicului cea avea să se întîmple la momentul cel mai așteptat al zilei: demonstrația de zbor. Primii care și-au arătat măiestria au fost aeromodeliștii. Copii, care cu cîteva momente în urmă nu-și mai găseau locul de nerăbdare, amețiți de căldură, au tăcut brusc, interesați de ceea ce se petrecea sub ochii lor. Cîteva măicuțe, retrase la umbra copacilor povestesc, discret, cine știe ce întîmplări nemaiauzite, în vreme ce una dintre ele stă cu ochii ațințiți undeva, către marea de preoți care a umplut zona aranjată pentru persoanlitățile locale. Le face semn și celorlate și se apropie și ele de pistă. Ici, colo, pe cer se desfășurau brusc pete colorate. Erau parașutele militarilor care aterizau la punct fix. Sau aproape, date fiind condițiile. Aviatorii, cu familiile sau iubitele alături, parcă mai crescuseră în înălțime. Aveau cu ce se mîndri și explicau, atenți la detalii, toate procedurile care preced un zbor.
De undeva din zare se ridică peste capetele oamenilor două palete de elicopter. Comandorul Victor Berca încearcă să se facă auzit în difuzoare și să acopere zgomotul fiarei care se ridicase la doar cîțiva metri într-o demonstrație de măiestrie care a tăiat răsuflarea tuturor: „E un elicopter Robinson, iar pilotul, Gică Pața, este unul dintre cei mai experimentați. Uitați cum execută zborul cu spatele, este cea mai periculoasă manevră”, se auzea, printre reprizele de relativă liniște, vocea comandorului, mîndru de evoluția colegului de pe elicopter.
Apoi, din capătul pistei s-a auzit un zgomot asurzitor: cinci MiG-uri 21 Lancer își încercau motoarele și se aliniau la start. Rînd pe rînd au decolat și s-au aliniat frumos, ca un vîrf de săgeată. Nu știa nimeni cum se numește aliniamentul lor, și nici nu mai conta. Pe fața tuturor se citea admirația pentru măiestria piloților care s-au apropiat unii de alți la doar cîțiva metri distanță pentru a ajunge în formația aceea înformă de „V”. La un moment dat, după cîteva figuri de acrobație care au stîrnit aplauzele celor de la sol, avioanele de pe laturi au rupt rîndurile și a rămas pe cerul senin doar o singură pasăre de oțel: era comandorul Virgil Ristea, cel care timp de cîteva minute a arătat ce înseamnă să poți mînui un avion supersonic ca pe o jucărie. El a fost cel care a încheiat demonstrația de zbor. Aduse la sol, MiG-urile au fost aliniate pe pistă, deschise, iar adulții, chipurile îndemnați de copii, au năvălit către ele. Brusc, aproape la comandă, avioanele au fost acoperite de oameni ca de lăcuste. Îngăduitori, piloții sau personalul auxiliar arătau toate funcțiile unui avion. Copiii uitaseră de oliță și voiau cu tot dinadinsul să zboare cu avionul. Cu greu au putut fi convinși că acest lucru este posibil doar cînd vor fi mari, dacă își doresc ei cu adevărat și dacă vor avea o pregătire ce necesită multă sudoare. Cu greu s-au dat dezlipiți de avioane și elicoptere și adulții. Așa cum te desprați cu greu de o poveste. Care se va repeta, în speranța că mitingul aerian de Ziua Aviației va deveni o tradiție și în Bacău. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns