Au fost meciuri extrem de frumoase pe terenul sintetic al Stadionului „Constantin Anghelache”. Până la urmă, s-a impus Școala „Constantin Drăgan”, după 5-1 în finala cu „Constantin Platon”. Și învinșii aveau jucători buni, dar organizarea superioară în teren a campionilor i-a făcut pe aceștia să macine în plin, acțiuniule individuale ale celor de la „Platon” având puțini sorți de izbândă. A fost un meci viu disputat pentru locul 3, Școala „Domnița Maria” impunându-se cu 2-1 în dauna celor de la „Nicu Enea” și răzbunând astfel ghinionul înfrângerii în semifinala cu „Platon”. La finale a fost prezent și antrenorul Gheorghe Penoff (SC Bacău), care a și pus ochii pe câțiva jucători, pentru selecție. Premiile au constat în echipament sportiv de calitate, cupe, diplome și mingi – cu atât mai multe, cu cât locul ocupat era mai sus. Echipa învingătoare a primit una dintre mingile cu care s-a jucat finala olimpică de la Londra! Centrul acestei reușite a fost Vasile Jâmbu, organizator din partea Primăriei, dar și C. Bejan, un arbitru de cursă lungă.
„Spunem noi că a fost o competiție reușită, pentru care vrem și o ediție de toamnă. Vrem să devină o permanență, pentru ca unii dintre voi să poată ajunge fotbaliști de performanță pentru echipa orașului, SC Bacău, iar alții pur și simplu să facă sport de plăcere. Veți avea mereu un sprijin din partea Consiliului Local. Cred că aceia dintre voi care terminați clasa a VIII-a veți fi și în echipele liceelor la care veți învăța. Veți avea și la acel nivel o competiție, pentru că o vom continua cu ediția a doua”, le-a promis elevilor și profesorilor primarul Romeo Stavarache. Importanța acordată aceste Cupe a Municipiului Bacău a fost subliniată și de prezența altor politicieni, precum viceprimarul Mihai Șuștac și directorul Direcției Sport din cadrul Primăriei, Gabriel Lupu.
Lasă un răspuns