Minivacanța de 1 Mai este un bun prilej pentru a petrece câteva zile în natură, alături de familie și prieteni. Și, cum întotdeauna întâlnirile se lasă și cu câte un picnic sau grătar, este foarte important să ne asigurăm că, înainte de a pleca acasă, lăsăm curățenie în urma noastră.
Gunoaiele aruncate la voia întâmplării pe marginea drumului, prin pădure sau în albiile râurilor contribuie la creșterea fenomenului de poluare vizuală, pe lângă toate celelalte tipuri de poluare. Cu siguranță că atunci când alegeți locul pentru a petrece timpul în natură, fie că faceți sau un un picnic, nu veți opta niciodată pentru o zonă unde sunt împrăștiate gunoaie și resturi alimentare, ci unul curat, plăcut ochiului.
Singura soluție pentru a reduce impactul negativ al deșeurilor este colectarea selectivă și mai apoi reciclarea
De fiecare individ în parte depinde ca mediul în care trăiește să fie unul curat, deci sănătos.
Astfel, în loc să ajungă aruncate în natură, ori de câte ori mergem la un picnic în pădure sau la un grătar la iarbă verde, deșeurile trebuie strânse în saci separați și aruncate în pubelele dedicate: plastic și metal; carton/hârtie; sticlă; menajer.
În acest mod, fiecare are grijă ca mediul înconjurător să nu sufere de pe urma poluării și ar ajuta la economisirea a multor resurse naturale importante. Pentru mai multe informații legate de colectarea selectivă, accesați Ghidul de colectare selectivă disponibil pe site-ul Soma Bacău.
Amenzi pentru cei care nu aruncă deșeurile corespunzător
Cei care nu respectă regulile de colectare selectivă și aruncă gunoiul la întâmplare sau lasă mizerie în urma lor riscă amenzi mari.
Este strict interzisă depozitarea/ abandonarea deșeurilor, din orice categorie, în alte locuri decât cele amenajate, iar aceste acțiuni sunt amendate de către instituțiile autorizate în conformitate cu prevederile legii.
Lasă un răspuns