Mirajul Occidentului a făcut alte cinci victime

Administrator

Buhușeni morți în Slovenia

Florin CRĂCIUN

Cinci români, dintre care doi din Buhuși, și-au pierdut viața, luni, într-un cumplit accident petrecut în Slovenia. Toți se aflau într-o mașină și doreau să ajungă în Italia, acolo unde aveau contracte de muncă. Tinerii lucrau de mai multă vreme în Italia și au venit în țară, în vacanță. Unul dintre ei tocmai îi făcuse parastasul de un an de zile mamei sale.

Drumul spre moarte

Cei cinci tineri aveau vîrste cuprinse între 22 și 29 ani și lucrau de ceva vreme în Italia pentru a-și asigura un trai mai bun. Monel Burlacu și Constantin Bugunos erau din Frunzeni – Costișa, iar Vasile Asmarandei, din Cîndești. Celelalte două victime, între care și prietena lui Monel, erau din Buhusi.
Ca majoritatea „stranierilor”, și aceștia au venit acasă, în vacanță, pentru a se bucura alături de cei dragi. Cei cinci se cunoșteau între ei, lucrînd în același loc, și de aceea au hotărît să plece înapoi, împreună. Monel Burlacu le-a cerut colegilor să mai stea pînă duminca trecută, pentru că sîmbătă trebuia să facă parastas de un an de zile de la moartea mamei lui. Duminică seara, cei cinci s-au urcat în mașina închiriată din Italia și au plecat către peninsulă, unde erau așteptați la muncă. în Slovenia însă avea să se încheie drumul vieții lor. Un accident rutier, petrecut în condiții neelucidate încă, le-a curmat viața celor cinci. Se pare că o mașină condusă nebunește, pe contrasens, a intrat în autoturismul românilor și i-a ucis pe loc.
Trupurile celor cinci vor fi repatriate zilele următoare, pentru a putea fi înmormîntați creștinește. Din păcate, familiile victimelor spun că nu au bani pentru a repatria corpurile celor dragi și spera ca autoritățile să le întindă o mînă de ajutor. a-R ani pentru a repatria corpurile celor dragi și spera ca autoritățile să le întindă o mînă de ajutor. (Florin

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.