~4 min lectură 3 comentarii

Miros pestilențial la fostul cinema Orizont, din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Mai mulți băcăuani au contactat Ziarul de Bacău, pentru a reclama mirosul insuportabil emanat din imobilul fostului cinema Orizont. Clădirea se află în litigiu, după ce a fost cedată temporar Primăriei Bacău de Regia România Film.


„Pute de-ți ia nasul! Cel mai rău e de călătorii care așteaptă în stația de autobuz și care sunt obligați să suporte mirosul pestilențial. Culmea, e chiar lângă o cofetărie toată mizeria asta”, a declarat Fane Gheorghe pentru Ziarul de Bacău, unul dintre nemulțumiți.

În replică, Gabriel Grițcu, directorul Direcției de Servicii Publice, anunță că va trimite o echipă la fața locului. „La mine nu a ajuns nicio sesizare vizavi de spațiul respectiv. Din câte ştiu, totul e închis acolo. E posibil să mai fi aruncat unii oameni gunoaie printre gratii sau să fi găsit un loc pe unde să intre în fostul cinematograf. Voi trimite nişte oameni să vedem exact situația”

Primăria Bacău a preluat temporar cinematograful Orizont de la RADEF RomaniaFilm în 2010, dar au intervenit complicații juridice, iar Regia a decis să o ia înapoi.

Fosta conducere RADEF a fost trimisă în judecată

De asemenea, în mai 2014, Marius-Cristian Iurașcu, directorul general al RADEF RomâniaFilm, regia care administrează întreaga rețea de cinematografe vechi din țară, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Bacău pentru „luare de mită, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual și spălare de bani”

Acesta ar fi primit mai multe mașini scumpe pentru a favoriza cumpărarea și exploatarea cinematografelor Oituz din Onești și Orizont din Bacău și a atribui de lucrări de reparație la Cinema Dacia din Piatra Neamț unei anumite firme.

„În perioada octombrie 2009 — aprilie 2010, inculpatul Prutică Cătălin Neculai a dat un autoturism marca Audi A6, în valoare de 16.000 de euro, inculpatului Apostol Tudor, și două autoturisme (un Volkswagen Touareg, evaluat la suma de 15.000 de euro, și un Mercedes-Benz GL450, în valoare de 35.000 de euro) inculpatului Iurașcu Marius Cristian”, se arată într-un comunicat al DNA.

„Pentru a-l ajuta pe inculpatul Iurașcu să disimuleze proveniența autoturismului Volkswagen Touareg, remis prin intermediul lui Costea Ștefan, în condițiile în care cunoștea că a fost dat cu titlu de mită, inculpatul Prutică a întocmit două facturi și un contract de vânzare-cumpărare prin care se atesta, în mod nereal, faptul că autoturismul a fost vândut între mai multe persoane fizice și juridice. Toate aceste documente au fost puse la dispoziția angajaților RADEF RomâniaFilm în vederea înmatriculării autoturismului în cauză”, precizează DNA.

În perioada octombrie 2009 — aprilie 2010, între societatea administrată de Cătălin-Neculai Prutică și RomâniaFilm era încheiat un contract de închiriere a cinematografului Oituz din Onești, iar în data de 14 octombrie 2009, a fost încheiat un contract de asociere în participațiune cu privire la cinematograful Orizont din Bacău. Pe data de 20 noiembrie 2009, Cătălin-Neculai Prutică i-a remis, prin intermediul lui Ștefan Costea, în baza unei înțelegeri anterioare, lui Marius Cristian Iurașcu un Volkswagen Touareg, iar în data de 2 octombrie 2009, inculpatului Tudor Apostol, un autoturism Audi A6.

În schimbul acestor bunuri, cei doi l-au sprijinit pe Cătălin-Neculai Prutică în demersurile sale de cumpărare a cinematografului Oituz și au acordat, fără respectarea dispozițiilor legale privind licitațiile publice, firmei administrate de el lucrări de reparații la cinematograful Dacia din Piatra Neamț. În plus, Iurașcu l-a mai sprijinit pe Prutică în demersurile de preluare a cinematografului Orizont.

„Inculpatul Marius Cristian Iurașcu, în baza atribuțiilor sale de serviciu, a încercat să faciliteze încheierea unui contract între un supermarket din România și firma inculpatului Cătălin-Neculai Prutică, astfel încât supermarketul să poată închiria cinematograful Orizont din Bacău, a intervenit pentru realizarea unui raport de evaluare a cinematografului Oituz favorabil intereselor lui Cătălin-Neculai Prutică, a efectuat demersuri în vederea acordării, către firmele controlate de acesta, de alte lucrări de reparații la obiectivele RADEF și l-a sprijinit în demersurile sale judiciare privitoare la cinematograful Oituz”, se mai arată în comunicatul DNA.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Vanea
    8 iulie 2015, 07:22
    0

    Ce sesizare vrea acel directoras ,de la servicii publice, nu are echipe care fac teren,el nu verifica periodic ce are in administrare,tine angajatii pt. a avea grija de propriile curti.Sa ia Bacaul la pas ,si sa verifice , de asta te platesc ,soarec de birou ce esti.

  2. F
    Florin Petrea
    8 iulie 2015, 08:22
    0

    E un dezinteres general si din partea Primariei Bacau. Aceste lucruri sunt caracteristice stau cu rahatul la nas si nu-i intereseaza. Nu cu mult timp in urma la fel de urat mirosea in zona orizont si birourile fostei SC Diana Forest unde locuiau oamenii strazii. Pe calea Republicii avem de 12 ani o rusine care strica aspectul urbanistic, spatiul semidemolat detinut de dl Botomei si mascat cu plasa de camuflaj.

  3. P
    Postolache Gabriel
    3 august 2015, 09:50
    0

    Sa nu uitati de Cinema Central, care dupa lupte si discutii publice pe la posturi de televiziune, l-au inchis. De ce nu au dorit sa modernizeze unul din singurele cinematografe mari din zona moldovei care inca se afla in centrul orasului? Pentru ca exista alte interese pentru acel spatiu.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.