Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău organizează, prin Centrul de Cooperare Economică, în perioada 6 – 7 februarie, o misiune economică în Republica Moldova. Acțiunea este prilejuită de cea de a VI-a ediție a expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, organizată la Chișinău de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și patronată de guvernul acestei țări. La expoziție sînt invitate să participe întreprinderi și organizații din toate ramurile economiei moldovenești. Programul expoziției include organizarea de conferințe, seminarii, mese rotunde, promovări de mărfuri și de servicii moldovenești, prezentări de filme, concursuri, degustări de produse vinicole și alimentare, loterii, concerte etc. În program sînt incluse o întîlnire de afaceri la Camera de Comeră din Bălți, vizitarea renumitelor crame din Milești și o întîlnire la Camera de Comerț din Chișinău. Transportul se face cu microbuze, iar taxa de participare este de 170 de euro de persoană, plus TVA. Înscrierea, transmiterea formularului de participare la întîlnirile de afaceri și efectuarea plății se vor face pînă la data de 29 ianuarie 2007. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.