* Clujul dă lecții Bucureștiului în materie de cultură și de sănătate intelectuală * Mitocănia (corect ar fi „miticănia”) miticilor „dă Bucale” ocupă locul doi mondial, imediat după înaintașii lor indieni. Mitocănia „miticilor” este deja un „mit” consolidat * Sănătatea este neprețuită, dar orice act de menținere sau de recuperare a sănătății are un preț exact care trebuie cunoscut * Cultul lucrului bine făcut, bine cîntărit și cu rezultate corect evaluate este o componentă a culturii. Cine se opune bine-facerii lucrurilor este inamicul culturii * Îl urăsc din toată inima pe
Despre locul doi în lume ocupat de bucureșteni la capitolul impolitețe (eufemism pentru mitocănie) s-a scris deja. Subiectul nu mai pare de actualitate, deși este puțin probabil ca acest clasament să se modifice în următoarele decenii…. În mintea mea, mitocănia și prostia sînt verișoare drepte, dacă nu cumva chiar surori gemene.
Citesc, recent, într-o revistă de cultură dîmbovițeană (abuziv numită Cultura) un atac mitocănesc gratuit la adresa ministrului sănătății, un atac fără argumente, fără analize, fără calcule și demonstrații logice. În lipsa cifrelor potențial doveditoare autoarea folosește doar cuvinte acuzatoare și denigratoare. Iată cîteva „mo(n)stre”: „echipa aberaționiștilor conduși de inegalabilul Eugen Nicolăescu”, care a declanșat „drama bolnavilor umiliți, leșinați sau chiar morți pe la cozile la medicamente”. Autoarea atacului, Mădălina Firănescu, specializată pe antiliberalism, exclamă: „Asta reformă, nenicule, că treaba nu se face cu suferinzi, ci cu socoteli, muind creionul contabilicesc în gură și tăind cheltuielile pe hîrtie”; și pentru că toate trebuie să aibă un nume, reforma este denumită, ce frumoasă expresie!, „experiment letal”. Spuneam că autoarea nu dă cifre și argumente? Eroare! Iată cum se demonstrează letalitatea reformei în sănătate: doar primii 28 de pacienți dintr-o zi nu plătesc consultația la dom’ profesor, iar începînd cu al 29-lea o plătesc. Distinsa analistă a sistemului de sănătate vrea ca toți să nu plătească, chiar dacă ar avea și numărul de ordine 86!, uitînd că un medic nu poate, de regulă, să consulte mai mult de 25-30 de pacienți în cele 7 ore de program. Cred că analista ar avea imediat o soluție: să se angajeze mai mulți medici, să nu se pensioneze medicii ca orice muritor, să dea statul mai mulți bani la medicamente pentru ca omul să nu se mai îmbolnăvească etc.
Teama de evidența contabilă și de controlul financiar este reflexul tardiv și nostalgic după vremea cînd îngrijirile medicale erau „gratuite”. Adică le plăteam toți și beneficia cine era mai tare sau se scula mai de dimineață. Dacă lucrurile încă stau la fel ca în comunism înseamnă că trebuie o reformă și mai radicală decît cea propulsată de „inegalabilul” Nicolăescu.
Nu doresc să declanșez o polemică cu echipa de mari specialiști în sisteme de sănătate condusă de inegalabilul și augustul scriitor Augustin Buzura, care are și calitatea de manager/director al acelei reviste de Dîmbovița. Doresc, în schimb, să recomand lecturarea unei alte reviste, intitulată „Apostrof” și care apare la Cluj. Numărul 5-6 din acest an, dedicat „scriitorului și trupului său” debutează cu o conversație între Marta Petreu – redactor șef, și Dan Vlăduțiu – profesor la Clinica de Nefrologie din Cluj. Citez doar cîteva afirmații, pline de bun simț și de echilibru: astfel, referindu-se la sistemul de sănătate bolșevik (Semanko) dl D.V. afirmă: „Comuniștii au vrut să arate că partidul face populației un cadou extraordinar: sănătatea gratuită. …A fost o primă și gigantică minciună, care a persistat mult timp în mințile oamenilor, pentru că sănătatea nu are cum să fie gratuită. În mod intenționat, costurile asistenței medicale au fost ocultate, medicina și-a pierdut astfel dimensiunea economică, ceea ce a fost o primă nenorocire”. Numărul revistei este dedicat integral sănătății și sistemului de sănătate de la noi. Realismul și sinceritatea declarațiilor conturează un tablou veridic și serios al stării sănătății românilor. În loc de bășcălia ieftină a miticanilor bucureșteni, clujenii dau o excelentă lecție de bun simț și de sensibilitate.
„Analista politică pe teme antiliberale”, M.F., de altfel o pricepută la toate, ar putea renunța să scrie pe temele pe care nu le cunoaște, mecanismele economice și financiare ale sistemului de sănătate fiindu-i, evident, străine. Dar, așa cum corect scria Daniel Cristea Enache în aceeași publicație (nr. 18 din 26 aprilie 2006) „Românul priceput s-a născut odată cu comunismul, dar refuză să dispară odată cu el”. Și în încheiere: „…îmi evocă amintiri neplăcute și un dispreț proporțional acea categorie umflată artificial și grotesc de comunismul național: plutonul românilor pricepuți la toate…”. Subscriu nu doar la opinia criticului literar, pe care îl apreciez pentru seriozitate și incisivitate, dar reamintesc, în context, o declarație de (bune) intenții a managerului interimar al revistei Cultura, Dorin Liviu Bîtfoi, în numărul 4 din februarie 2005: „Apreciem foarte mult articolele de atitudine cu o bună documentare…”. E-hei, dar asta a fost de mult, acum Cultura este condusă de scriitorul „disident” Augustin Buzura, cel care, după unele dezvăluiri recente, ar fi fost o alternativă la Ion Iliescu (fie și pentru foarte scurt timp) la conducerea României. După cum conduce acum A.B. Cultura cred că la fel ar fi fost dacă această publicație era condusă chiar de Ion Iliescu.
Parafrazînd-o pe analista de ocazie din Cultura și cunoscînd din interior mersul reformei în sănătate de la noi spun deschis: asta reformă, nenicule, pentru că reforma se face cu socoteli, cu raționalizări de consumuri, cu optimizări și cu feed-back! Cu alte cuvinte: cu multă pricepere. În numărul din martie 2005 al revistei Însemnări ieșene, prof. C. Romanescu sintetiza astfel noul val de „specialiști” care a apărut în România postdecembristă: „Cred că va rezulta o generație nouă de Mitici, un Mitică modern, <
Teama de evidența contabilă și de controlul financiar este reflexul tard
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.