Mizăm pe doi sportivi la Balcaniada seniorilor

Redacția Ziarul de Bacău

• Ion Vieru (Știința) va concura la 400 m plat iar Sergiu Ursu (SCM Bacău) la aruncarea discului • întrecerile vor avea loc în București, deși Atena fusese desemnat oraș gazdă

ATLETISM: Sîmbăta viitoare vor începe în București, pe stadionul „Lia Manoliu”, întrecerile unei noi ediții a Campionatului Balcanic de Atletism pentru seniori. Desemnată inițial a avea loc în capitala Greciei, Atena, competiția balcanică a fost ulterior mutată la solicitarea Federației Elene de Atletism din cauza lucrărilor de modernizare de la arena olimpică. Bacăul va fi reprezentat doar de doi sportivi, unul de la CSU Știința, Ion Vieru, iar celălalt de la Sport Club Municipal Bacău, Sergiu Ursu.

Sportivul cu rezultatele cele mai bune, dintre cei doi, este Ion Vieru, medaliat cu bronz în proba de 400 de metri plat la Campionatul European. Tot el a salvat onoarea României la Cupa Europei din Slovacia, dacă se poate spune astfel, de vreme ce lotul național de atletism a retrogradat în grupa a treia valorică pe plan continental. Sportiv cu dublă legitimare, la Știința Bacău și CSM Arad, Vieru mai are în palmaresul din acest an o medalie de bronz Grand Prix-ul IAAF de la Bratislava. Antrenorul emerit Dorin Melinte de la „Știința” Bacău este de părere că

elevul său are cale deschisă spre medalie la Jocurile Balcanice de Atletism, chiar spre cea de aur. Cuvintele de mai înainte au șanse foarte mari de a fi transpuse în practică atît timp cît Ion Vieru, medaliat cu bronz la Campionatele Europene, este și numărul unu în țară în proba de 400 de metri plat. El a cîștigat proba de 400 metri plat cu timpul 46.72 secunde la întrecerile în aer liber de la Campionatul Național de seniori. Este, de asemenea, campion național în sală pe aceeași distanță.

Sergiu Ursu, aruncătorul de pregătirea căruia se ocupă antrenorul emerit Teodoru Agache, a devenit campion național de tineret și vicecampion de seniori la aruncarea discului cu o încercare de 59.60 metri, după ce la Campionatele Internaționale de Atletism ale României aruncase discul la 60.19 metri. Ursu este specilizat, în principal, pe proba de aruncare a greutății, în care este vicecampion național de seniori. Cu prilejul finalelor Campionatului Național de juniori II, desfășurat acum cîteva zile, Sergiu a evoluat în afara concursului reușind să-și îmbunătățească recordul personal la aruncare discului, ajuns de atunci la 61.64 metri. „Nu cred că are șanse la medalie, cel puțin de aur, întrucît există alți 20 de aruncători de disc în lume care au performanțe mai bune ca ale sale. Trebuie ținut cont că el a intrat serios în pregătiri la această probă începînd din luna mai, deci drumul este unul relativ nou. Consider că aruncarea sa de 61.64 metri este una foarte bună la nivelul său de pregătire”, declară antrenorul Teodoru Agache.

Balcaniada de la București se va bucura de o participare consistentă, sportivi din Grecia, Albania, Turcia, Bulgaria, Moldova, Iugoslavia și România. (Marius AMBROZIE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.