Moartea seceră pe șosele

Administrator

Din datele statistice întocmite de către Serviciul Poliției Rutiere Bacău reiese că, în primele trei luni ale acestui an, pe raza județului s-au produs un număr de 37 de accidente grave de circulație, soldate cu 21 de morți și 26 de răniți grav, și 36 de accidente ușoare, soldate cu 36 răniți. în 14 cazuri vinovăția a aparținut pietonilor, care s-au angajat în traversarea străzii prin locuri nepermise, în fugă, fără să se asigure, și de foarte multe ori după ce au consumat băuturi alcoolice în exces. Acestea au și fost motivele pentru care, de la începutul anului, au fost amendați cu sume cuprinse între 500.000 și 700.000 de lei 1.777 pietoni care au încălcat regulile de circulație.
„în vederea prevenirii evenimentelor rutiere grave produse din vina pietonilor, reamintesc acestora faptul că unui pieton care merge în pas normal, îi sînt necesare șase secunde pentru traversarea unei străzi obișnuite (cu o bandă de circulație pe sensul de mers). în același interval de timp, un autovehicul care circulă cu viteza de 60 km/h, parcurge aproximativ 110 m, altfel spus, circa 18 m/sec. Astfel, momentul traversării trebuie ales corespunzator, în funcție de vizibilitate,viteza de deplasare a autovehicului care se apropie, starea carosabilului și, nu în ultimul rînd, timpul necesar pietonului pentru a ajunge în siguranță pe partea opusă drumului”, ne-a declarat subcomisarul Dorin Roman, ofițer la Serviciul Poliției Rutiere Bacău. (Florin CRĂCIUN)us, circa 18 m/sec. Astfel, momentul traversării trebuie ales corespunzator, în funcție d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.