Moaștele Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, izvorîtorul de mir, au fost aduse ieri, după amiază, la Catedrala mitropolitană din Iași. Pelerinii din întreaga țară se vor putea închina în fosta capitală a Moldovei la unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți din Biserica Ortdoxă. Pentru credincioșii băcăuani care vor să atingă cu evlavie cinstele moaște ale acestui sfînt, amintim că nu este obligatoriu să se deplaseze zilele acestea pînă la Iași, întrucît moaștelor Sfîntului Dimitrie Izvorîtorul de mir vor fi aduse și la Bacău de către Prea Fericitului Hristodoulos, Arhiepiscop al Atenei și Primat al Greciei.
Prea Fericitul Hristodoulos, însoțit de Înalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu însoțitorii înalților ierarhi, vor sosi la biserica „Sfîntul Dimitrie” (Narcisa) din Bacău, vineri, 17 octombrie, pentru a participa la slujba de sfințire a impresionantului lăcaș de rugăciune. Cu alte cuvinte, la finele acestei săptămîni, sfintele Moaște vor fi depuse în spațiul special amenajat pentru închinarea credincioșilor din biserica „Sfîntul Dumitru”, unde vor sta timp de 24 de ore, după care vor pleca înapoi în Grecia, la Tesalonic. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns