Exact în locul în care se spune că Dumnezeu i-ar fi dat lui Moise Tablele Legii, deputatul Ionel Palăr și-a uitat, de curînd, telefoanele mobile. Este vorba de Muntele Sinai – Gebel Musa, cum îi spun arabii, adică Muntele lui Moise – și de piscul înalt unde, potrivit tradiției, Moise s-a întîlnit cu Dumnezeu. La poalele muntelui se află mănăstirea Sfînta Ecaterina. Nefiind nici un hotel în inima pustiului, pelerinii dorm sub cerul liber, privind la puzderia de stele, înțelegînd ce îi promitea Dumnezeu lui Abraham cînd îi spunea: „Voi face din tine un popor numeros ca stelele cerului”. Drumul care duce spre vîrful muntelui pornește chiar de lîngă zidurile mănăstirii. „Pelerinii – spune preotul Claudiu Dumea – se scoală noaptea și pornesc la drum pe la ora trei, să fie sus, pe vârful muntelui, la răsărit. E un drum făcut din patru mii de trepte tăiate în stîncă de monahii primelor veacuri ale Bisericii. E un drum greu, pe alocuri treptele sînt înguste, neregulate, în loc, printre stînci cu forme apocaliptice, cu pietre tăioase. Pe la jumătatea urcușului este o poartă de piatră, Poarta mărturisirii păcatelor. Pelerinii primelor veacuri nu treceau de aceasta înainte de a se arunca în genunchi și a cere iertare”. O fi făcut asta și Ionel Palăr? Muntele lui Moise este un munte misterios; pare să fie pretutindeni și în nici un loc precis. În Biblie e numit cînd Sinai, cînd Horeb, iar mulți gînditori cred că, în fapt, Sinai e cu adevărat în noi, ca și legendarul Moise, dealtfel. Cînd Michelangelo a terminat statuia lui Moise din biserica San Pietro in Vincoli, din Roima, i-a dat una cu ciocanul peste genunchi, strigînd: „Vorbește, de ce nu vorbești?”. La ce, dacă telefoanele mobile erau încă la deputatul băcăuan. Acum să vină Michelangelor și să repete gestul. Poate Dumnezeu i-o fi dat, între timp, telefoanele mobile recuperate de la un credincios care se ruga pentru poprul său. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.