Spitalul Moinești, în organizare cu Centrul Județean Bacău de Transfuzii Sanguine, va derula o nouă colectare de sînge, care va avea loc miercuri, 19 mai, de la ora 8,30. Donatorii, ale căror vîrste trebuie să fie cuprinse între 18 și 62 de ani, vor fi recompensați cu bonuri valorice ce echivalează cu suma de 200 de mii de lei, iar în cazul celor aflați la cea de-a cincea donare, acestea vor avea valoarea de 750 mii de lei. De menționat că, la precedenta acțiune de acest gen, consemnată la începutul lunii martie, s-au prezentat 63 de persoane, dintre care șase aveau pînă atunci cel puțin cinci donări de sînge la activ. (Mihai VIERIU)
Moineștenii sînt chemați să își vîndă sîngele
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.