în perioada 3 – 21 iulie, la Școala „Octavian Voicu” se desfășoară proiectul „O școală pentru toți”. Scopul acestei acțiuni este de a pregăti pentru clasa I, pe o perioadă de doar trei săptămîni, copiii romilor care trăiesc în cartierul Izvoare. Cadrele didactice susțin că le este foarte greu să-i adune pe micuți la grădiniță, deoarece familiile acestora spun că nu au haine și papuci pentru cei mici. „Avem 18 copii, pe care cu greu i-am adunat. Am fost împreună cu asistenții sociali și cu cei de la Poliție la ei acasă ca să îi convingem să-i lase pe copii la grădiniță. Deși aici condițiile sînt foarte bune, părinții refuză să-i lase pe puști la program. Preferă să-i țină acasă, invocînd tot soiul de motive: ba că n-au haine cu care să-i îmbrace, ba că n-au papuci”, ne-a explicat Lavinia Panaite, învățătoare și educatoare a școlii. Singurul motiv care se pare că i-a înduplecat pe părinți este acela că Serviciul Public de Asistență Socială și asociația „Ovidiu-Rom” le trimite zilnic biscuiți, un corn cu ciocolată și suc. Educatoarea recunoaște că, în doar trei săptămîni, nu poate face mare lucru cu copiii, dar oricum este mai bine decît deloc. „Aceasta este singura lor pregătire pentru clasa I. âi învăț să deosebească vocalele de consoane, să țină stiloul în mînă, să facă o propoziție. Cînd vin aici habar nu au de nimic. Parcă sînt sălbatici! Știu doar să se bată. Acesta e motivul pentru care se pune foarte tare accentul pe comunicare, pe prietenie, pe relațiile dintre oameni”, ne-a zis educatoarea Panaite.
Mai bun cerșitul decît școala
La clasele I-IV sînt aceleași probleme ca la grădiniță. Copiii vin doar pentru că li se dă zilnic cîte un sandwich, lapte și corn. „La ei stomacul e important! Doar cu mîncare reușim să îi motivăm!”, ne-a spus Mihaela Purcariu, o altă învățătoare a școlii. Educatoarea rîde și ne povestește cum elevii claselor I-IV sînt buni la calcule matematice. „Cu toții au fixată în cap noțiunea banului. La aritmetică sînt buni că toată ziua socotesc cîți bani au cîștigat sau cîți au cheltuit”, ne-a explicat învățătoarea. Cadrele didactice ale școlii spun că majoritatea elevilor merg la cerșit. Unii dintre aceștia lipsesc de la școală ca să „procure” bani în stradă. „Vin apoi la noi și se laudă că au cîștigat în acea zi nu știu ce sumă de bani. Pe mulți elevi de-ai mei i-am văzut, cînd eram prin oraș, băgați pînă la gît în ghena de gunoi”, ne-a spus învățătoarea Purcariu. Deși copiii primesc rechizite gratuite, acest lucru pare că nu interesează pe nimeni. Singura «performanță» școlară la care ajung copiii familiilor de romi din cartierul Izvoare este scrisul și cititul, adică alfabetizarea. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.