Muncă de Sisif

Administrator

Se muncește și noaptea pentru recalcularea pensiilor
• nu mai puțin de 25 de angajați ai Casei de Pensii sînt prinși în această acțiune, iar pe lîngă ei au mai fost angajate alte 98 de persoane n programul de lucru durează pînă la zece seara, iar depășirea normei aduce bani în plus la salariu n spre nemulțumirea angajaților, nu se pot încasa mai mult de 16 milioane de lei într-o lună

Angajații de la Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău muncesc pe brînci la vrafurile de dosare pentru recalcularea pensiilor. Etajul doi al instituției a fost transformat într-un adevărat teatru de război, iar angajații și cei care îi ajută sînt înconjurați de mii de dosare. Peste tot domnesc teancurile de hîrțoage care trebuie verificate, evaluate și introduse în calculatoare. „Prima tranșă de recalculare a fost încheiată și acum ne apropiem de finalul celei de-a doua. în prima etapă au fost verificate dosarele celor care s-au pensionat pînă în 1980, adică peste 20.000 de dosare care au intrat în plată cu noile sume de la 1 martie. Acum se lucrează la dosarele din a doua etapă, ale celor pensionați între 1981 și 1990. Am ajuns la jumătatea anului 1990. Sînt peste 30.000 de pensii de recalculat. Ultima etapă este cea a celor care au ieșit la pensie între 1991 și 2001”, ne-a declarat Iulia Radu, director executiv adjunct la CJP Bacău. Recalcularea a adus sume derizorii, dar și destul de consistente în plus pensionarilor. Astfel, cei care au fost verificați în prima etapă, au văzut că pe cuponul de pesnie din martie au primit de la 3.000 de lei pînă la două milioane de lei în plus. Pentru cei din tranșa a doua, creșterea este și mai mare, chiar peste trei milioane de lei.

Personal angajat suplimentar și muncă pînă noaptea

Casa de Pensii a angajat personal suplimentar pentru această operațiune gigant și a mărit programul de lucru. Un sfert dintre agajații instituției, adică 25, pe lîngă activitatea curentă, muncesc suplimentar, contra-cost, și la recalculare. Lor li s-au adăugat alte 98 de persoane, angajate suplimentar. „Inițial, prin Institutul de Cercetare de la Ministerul Muncii au fost angajate 21 de persoane, care în februarie au trecut la noi, iar apoi au mai fost angajate alte 27 de persoane. Noi am angajat 48 de persoane, cu contracte de muncă pe perioadă determinată. în total, avem angajați suplimentar 98 de persoane”, a precizat Iulia Radu. Cu alte cuvinte, CJP Bacău și-a dublat personalul pentru această activitate. Un salariat are o normă zilnică fixată. Opt dosare pentru evaluare și 16 pentru verificare. Asta înseamnă că pentru a-și lua salariul, într-o lună trebuie să evalueze 160 de dosare. Ceea ce se realizează peste această normă se plătește suplimentar, cu 20.200 de lei dosarul evaluat și 16.000 de lei cel verificat.

Bătălie pentru sporirea salariilor

Depășirea normei a devenit o competiție la CJP Bacău. Salariații stau cu ochii în hîrtii și în calculatoare ore în șir pentru a-și rotunji veniturile lunare. Condițiile nu sînt din cele mai bune, pentru că miile de dosare scoase de la arhivă sînt pline de praf. Dar asta contează prea puțin, pentru că oamenii pot cîștiga acum mai bine de dublul salariului pe care l-ar fi luat într-o lună normală. Programul de lucru a fost prelungit pînă la zece seara, dar dacă ar fi după salariați s-ar lucra și noaptea. La CJP Bacău se lucrează în două schimburi, primul schimb de la 7.00 la 15.00, iar al doilea de la 15.00 la 22.00. Se lucrează și sîmbăta de la 7.00 la 12.30. Femeile sînt pe departe cele mai numeroase. Din personalul suplimentar angajat, 90 sînt femei și doar opt bărbați.

„Schumacher” la recalculare

Viteza de lucru este tot ceea ce contează în această activitate. Iar dacă ea este făcută și cu plăcere, se ajunge la rezultate spectaculoase. Liliana Marin, referent la CJP Bacău, este de departe cel mai rapid angajat. Ea a reușit să verifice și 60 de dosare într-o zi. La capitolul evaluat, recordul e mai mic, de doar 40 de dosare, mult peste norma lunară. De aceea, colegele i-au dat numele de „Schumacher”. „âmi place ceea ce fac și de aceea cred că reușesc să lucrez atîtea dosare. E o muncă grea, mai ales acolo unde un om a schimbat foarte multe locuri de muncă. Din păcate, nu pot depăși la salariu suma de 16 milioane de lei într-o lună, așa că de multe ori dosarele pe care le-am făcut au rămas ca muncă voluntară”, ne-a spus Liliana Marin. Legea prevede că din depășirea normei și din salariu, un angajat care face recalcularea pensiilor nu poate încasa într-o lună mai mult de trei salarii medii brute, adică de 16 milioane de lei. Cu toate acestea, veniturile bugetarilor au crescut mult. Dacă înainte de acest proces salariul era de patru milioane în mînă, acum, cei mai harnici au ajuns la 11 milioane de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.