Sezonul cald este propice lucrărilor de constrcuție, dar, din păcate, urmare a neatenției, apar tot felul de accidente, cele mai multe după ce muncitorii cad de la înălțime. Numai în prima parte a acestei săptămîni, cadrele medicale de la Spitalul din Moinești au acordat îngrijiri la patru pacienți ce s-au aflat în această nedorită ipostază. Gheorghe Ignat, de 59 de ani, din comuna Pîrjol, și Dumitru Pocovnicu, de 51 de ani, din comuna Strugari, au căzut de la nivelul acoperișului unor case aflate în construcții. Primul a suferit un traumatism toracic, ce a necesitat internarea la secția de chirurgie, iar cel de-al doilea s-a ales cu un traumatism la umărul stîng și a ajuns pe patul secției de Ortopedie. Gabriel Străinu, de 33 de ani, călugăr la o mănăstire din comuna Zemeș, reparînd acoperișul lăcașului, a alunecat și a căzut de la o întîlțime de aproape cinci metri, impactul cu solul provocîndu-i mai multe traumatisme. Un caz deosebit de grav a fost cele al lui Ion Iscu, de 66 de ani, din comuna Poduri, care, în urma unei căzături de la înălțime, a fost diagnosticat cu o comoție cerebrală și un traumatism cranio-cerbral acut deschis, starea sănătății impunînd o intervenție chirurgicală de urgență. (M. VIERIU)
Munca în construcții face numeroase victime
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.