Mușchii românului

Mihai BUZNEA

Democrație este libertatea asumată, iar respectul legilor reprezintă esența ei. A face doar ceea ce dorești, în disprețul drepturilor celuilalt, înseamnă a nesocoti nu doar litera și spiritul legii, ci și normele morale care stau la baza adoptării ei. Cred că una dintre cele mai pregnante contradicții în acest sens o găsim la noi, românii, care posedăm un talent inconfundabil, neobișnuit, de a proceda exact invers decît ne-o impun normele juridice, ca și cele ale bunului simț. Explicația e una, pe cît de surprinzătoare, pe atît de dezarmantă: „așa vrea mușchii mei!”. Iar mușchii noștri nu „vrea” decît ce e marcat de vina păcatului, mai mare sau mai mic, propriu oricărui copil răzgîiat scăpat de sub controlul părintelui mult prea îngăduitor cu mofturile odraslei sale.
Mușchii românului „vrea” orice – și de-aia și-a și făcut o regulă din a „vrea” tot ce e interzis! „Vrea”, de pildă, să vorbească nestingherit la telefonul mobil atunci cînd posesorul acestuia se află la volanul „merțanului” său în plin trafic rutier. Deși acest nărav e interzis prin lege, și știm foarte bine de ce. Dar ce contează! Legea e pentru proști și pentru handicapați, nu pentru șmecheri. Doar „deștepții face regula”! Ați auzit ca cineva mai de pe la noi, băcăuanii, să fie pus la punct cu vreo amendă contravențională și cu niscai puncte de penalizare, așa după cum prevede noul cod rutier? Păi de unde, că doar agenții de circulație sînt, pe șosele, mai rari ca iarba de leac, iar cînd văd bolizii „de marcă” întorc capetele în direcția opusă, ca să nu-și piardă… mințile. Cît despre portul centurilor de siguranță, asta-i o glumă și mai bună cu care să te distrezi la un pahar de gargară: spunele-o copiilor… Necum taximetriștilor, această specie de hominizi care fac legea pe drumuri și șosele, sancționîndu-ne sistematic pe noi, trecătorii, pentru vina de a exista și de a apare în fața mașinilor lor zburătoare care nu prea știu de pietoni, semafoare, pasaje marcate, viteza legală, locuri de parcare sau de un minim respect față de bipezii care se-ncumetă a se deplasa pe stradă, tratîndu-i cu înjurături, amenințări și cuvinte deocheate. Bine cel puțin că au dispărut manivelele, fiindcă altfel cine știe de ce cucuie și mîngîieri pe spinare am mai fi avut parte!

Dar toate acestea au un nume: „așa vrea mușchii românului”. Una din plăcerile lui e aceea de a scuipa pe stradă, la tot pasul, de parc-ar fi lovit de o adevărată epidemie a glandelor salivare. Trotuarele Bacăului, și nu numai, sînt tapetate de aceste secreții pulmonare de forme și nuanțe coloristice dintre cele mai originale. De unde dovada că mare parte dintre concitadini fie că sînt maeștri în astfel de dejecții, fie că nu suportă flegma în gît, fie că sînt flegmatici de felul lor și își etalează disprețul suveran față de toți și de toate trîntind cîte o flegmă respectabilă în chiar fața ta. Ce să mai spunem că sînt țări în care un flaimuc scăpat pe trotuar te poate duce direct după gratii pentru „ajustarea” manierelor. La noi, e chestie de manifestare a propriilor maniere. Fiindcă așa „vrea mușchii noștri”. Cine-i are mai mari și mai tari, acela e și cel mai forțos. Iar de dumnealor, forțoșii, nu ducem lipsă! (era să spun și „slavă Domnului”, Doamne ferește!), așa că e cazul să stăm cuminți și să ne înghițim saliva pentru că, cine știe, dăm peste vreun împătimit al tutunului care ne pune urgent la afumat, chiar dacă și-n astă privință legea e cum nu se poate de clară: interzis fumatul în locurile publice, amendă de la 200 la 500 de lei (noi). Dar a văzut-o careva pînă acum? Să fim serioși, n-avem alte treburi cu mult mai importante?! Ce să ne tot legăm de fumul care oricum se ridică la ceruri și de miile de chiștoace care tapetează asfaltul?! Doar sînt ușor biodegradabile și dispar urgent din cîmpul nostru vizual și oftalmic. Da, dar le iau locul altele și altele… Așa cum se întîmplă și cu „treburile” cîinilor de companie scoși de stăpînele lor, cu aere simandicoase, dimineața, la plimbare, spre a-și face cele nevoi pe trotuare și pe spațiile verzi; ce vreți, necesități fiziologice, asta e și să ne/le fie de bine pînă seara și a doua zi, cînd ritualurile se repetă.
Ăsta e orașul meu, cu cetățeni civilizați, adică europeni, educați și cu maniere superelegante ce se lasă inspirați și conduși de sloganul în veci la modă: „așa vrea mușchii mei”. în toate celelalte e chiar demn de invidiat: toate-s bune și frumoase! Atîta timp cît nu ne trezim la realitate.a păcatului, mai mare sau mai mic, propriu oricărui copil răzgîiat scăpat de sub controlul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!