N-AU GĂSIT ÎNȚELEGERE LA AUTORITĂȚILE LOCALE Artiștii plastici băcăuani și-au reparat singuri atelierele

Redacția Ziarul de Bacău

Artiștii plastici băcăuani au reușit să-și renoveze din fonduri proprii o parte dintre atelierele de pe strada Mioriței. Nu mai puțin de 12 artiști din Bacău, nume cunoscute ale artelor plastice din România contemporană, au pus mînă la mînă și au reparat acoperișul atelierelor în care își desfășoară activitatea de ani buni. Este cazul lui Ștefan Pristavu, Mihai Chiuaru, Mihai Bejenaru, Ion Lăzureanu, Ionela Lăzureanu, Dumitru Gârea, Ovidiu Marciuc, Aurel Stanciu, Vasile Mîndră Crăiță și Mihai Mîndră Crăiță, George Zărnescu, Danny Zărnescu și Ion Burlacu. „Ne-am zbătut fiecare cum am putut pentru a rezolva această problemă. Fie s-au vîndut lucrări, ori au fost donate unor firme, fie am scos din buzunarul nostru bani pentru reparații”, ne-a mărturisit pictorul Ștefan Pristavu.

Cu renovarea atelierelor din buzunarul propriu, artiștii plastici băcăuani pot spune că au rezolvat pe jumătate problema.

„De acum doi ani, cînd am cîștigat procesul cu autoritățile locale și atelierele au intrat în proprietatea noastră, ne străduim să reparăm acoperișul și să introducem o conductă de gaz metan pentru căldură. Abia acum am reușit, însă cu mare greutate”, ne-a declarat Ștefan Pristavu. Montarea unui convertor de căldură costă suficient de mult, încît nu toți artiștii să-și poată permite acest lux. „Pentru a avea în atelier un convertor pentru căldură este nevoie de aproximativ 15 milioane de lei, sumă în care intră aparatul și țevile de gaz. O parte dintre artiști și-au permis acest lucru, alții nu, și, prin urmare, ceă fără continuă să-și încălzească atelierele cu focul de la sobe”, a explicat Ștefan Pristavu.

Ariștii plastici spun că au mers la autoritățile locale pentru a primi un ajutor financiar, însă spun ei, de cînd au intentat proces pentru a-și redobîndi atelierele, artiștii s-au cam dus de la inima edililor. În atare situație, nu le rămîne decît să spere în vînzări bune care să le aducă bani sau că, prin bugetul de la centru, vor fi alocați bani mai mulți, iar condiția artistului din România de azi se va schimba în bine. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.