„Oaza liniștită a lui Ion Măric”, așa se intitulează un articol impresionant, de cîteva pagini, pe care jurnalista americană Cristina Merrill i l-a dedicat pictorului naiv băcăuan în revista de cultură „ICWA Letters”. Absolventă a Colegiului Harvard din Statele Unite, cu articole apărute în publicații celebre, precum „New York Times” sau „Times”, jurnalista americană de origine română Cristina Merrill a ajuns și la Bacău. Ziarista, care a părăsit țara în urmă cu peste 20 de ani, a fost surprinsă de măiestria „naivului” băcăuan. Atît de mult, încît a rămas în Bacău pînă cînd a descifrat tainele vieții pictorului băcăuan, pe care a prezentat-o cu lux de amănunte publicului american. Articolul apărut în publicația internațională editată de Institute of Current World Affairs din New Hampshire, exclusiv în limba engleză, prezintă etapele creației lui Ion Măric. Nu lipsesc imagini cu pictorul naiv alături de lucrările sale, dar și fotografii înfățișînd municipiul Bacău. Un gest prin care Bacăul iese în lume grație artiștilor plastici. (Constantin GHERASIM)ui american. Articolul
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.