~2 min lectură 0 comentarii

Natural Expo și-a deschis porțile, la Muzeul de Istorie

Redacția Ziarul de Bacău

Pentru prima dată organizat la Bacău, târgul Natural Expo și-a deschis porțile pentru băcăuani.

even.deschidere n.e

Anamaria BUJOR

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” găzduiește, în perioada 1-3 noiembrie 2013, târgul Natural Expo, manifestare organizată de SC Farmacia Naturii SRL și SC Euro Japan Trading SRL. Deschiderea oficială a avut loc vineri, 1 octombrie, în prezența dr.ing. Iulia Barbu, coorganizator al evenimentului, și al oaspetului de onoare, acad. prof.dr.farm. Ovidiu Bojor, părintele fitoterapiei românești.

„Mă bucur să mă aflu în mijlocul dumneavoastră, alături cei dragi mie, pentru că în orice regiune a țării aș fi, sunt acasă, dar și integrat în natură – a precizat acad. Ovidiu Bojor. Pentru mine, natura este domeniul creației. Pentru ea am luptat o viață întreagă. Trebuie să ne integrăm în natură, să o respectăm, nu să o distrugem”.
După prezentarea firmelor participante, au luat cuvântul și fitoterapeutul Daniela Cișmaru-Inescu și farm. Carmen Ponoran, directorul științific al laboratoarelor Plantextrakt. Atmosfera a fost întreținută de copiii din Ansamblul Folcloric „Flori de Brusturoasa”, care i-au încântat pe băcăuanii aflați la eveniment.

La final, copiii au primit premii din partea organizatorilor. Acad. Ovidiu Bojor a primit cadou din partea unor elevi de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău un tablou pictat chiar de tinerii talentați, numit „Toamna, primăvara vieții”. Gestul elevilor l-a emoționat până la lacrimi pe expertul român. Vineri, savantul Ovidiu Bojor, a aniversat și venerabila vârstă de 89 de ani. În cadrul manifestărilor, acad. Ovidiu Bojor se va întâlni cu participanții le eveniment și va acorda autografe.
Cu acest prilej, băcăuanii vor putea achiziționa cărțile acad. Ovidiu Bojor: „Sănătate pentru semințe, legume și fructe”, „Fitoterapie tradițională și modernă”, „Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z” sau „Plante și miresme biblice. Hrană pentru suflet și trup”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.