Năvală la Agențiile Loto

Administrator

Olimpia FILIP

De la primele ore ale dimineții de ieri, băcăuanii, de la copii și pînă la vîrstnici, au luat cu asalt agențiile loto. Dacă unii vorbesc cu rudele la telefoanele mobile pentru a le dicta numerele favorite, alții au ieșit afară, la răcoare, ca să completeze biletele. „Tata e bătrîn și nu mai poate să vină pînă la aici ca să completeze un bilet. Am venit eu la loto ca să fac hatîrul bătrînului. Mi-a dictat numerele prin telefon. De fapt, am completat bilete pentru toată familia”, a spus Ion Moldovan, un băcăuan de vreo 40 de an, așezat la coadă la Agenția Loto de pe strada Alexandru cel Bun. Un alt băcăuan, mai hîtru, susține că visul vieții lui este să ajungă rentier. „Asta visez de ani de zile! Nimic nu e mai plăcut decît să stau degeaba și să îmi intre, lună de lună, bani în buzunar, fără ca să mișc un deget! Dacă pun mîna pe cele zece milioane de euro, îi depun la o bancă și voi trăi și eu, și încă vreo două generații după mine, numai din dobînzi!”, spune Mircea Umbrășanu, un alt bărbat, de vreo 30 de ani. Vasile Moscu nu crede că va cîștiga vreun leu, dar stă la coada agenției loto, din cartierul Nord, fiindcă l-a trimis nevasta. „De gura ei am venit aici! Sigur nu cîștig, dar măcar fac voia ei. De o săptămînă mă tot trimite să depun biletul și mereu nu aveam timp. Azi n-am mai avut nici o scuză. Decît să mă toace la cap, mai bine stau la coadă. Ce nu face omul ca să aibă liniște în casă?”, se întreabă bărbatul. Ioana Pană e convinsă că, de fiecare dată, după rău vine și binele. Femeia a avut un accident și de cîteva zile a ieșit din spital. „Mereu, după rău vine și binele. Răul a trecut! Acum aștept un noroc de la loto! Cine știe? Eu sper că voi cîștiga!”, susține ea.

Directorul Agențiilor Loto „vede” gîndurile jucătorilor

Lucian Antoniu, directorul agențiilor Loto din Bacău, susține că, de fiecare dată cînd intră într-o agenție vede, parcă, deaspura capului fiecărui jucător cîte o bulă mare în care sînt desenate: o mașină luxoasă, o vilă sau excursii în zone exotice. „Nu știu cum se face, dar văd mereu bula asta! Cu cît potul este mai mic, cu atît bula mi se pare că este mai goală. Săptămîna asta, bulele de deasupra capetele jucătorilor erau pline. Chiar doldora!”, rîde directorul Antoniu.. De o săptămînă mă tot trimite să depun biletul și mereu nu aveam timp. Azi n-am mai avu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.