Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății i-a băgat în ședință, ieri, pe șefii județului și cei din sistemul sanitar județean. „Am avut o videoconferință organizată pentru a se vedea cum decurge programul național de evidență a sănătății, pe toate județele. Bacăul a ieșit bine la evaluare, spre deosebire de alte județe din țară”, a declarat prefectul Gabriel Berca. Ministrul Sănătății le-a mai cerut celor prezenți la videoconferință să se mediatizeze în județe faptul că persoanele neasigurate beneficiază și ele de acest program și implicit de analizele gratuite și că își pot lua taloanele de la casele de asigurări de sănătate, dar și faptul că asigurații care nu s-au dus la analize în luna în care s-au născut, se pot reprograma. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.