Trei tiruri au oprit ieri dimineață în fața Școlii „Constantin Platon” din Bacău. Văd pe ele prinse bannere ale Companiei Plus Discount România SCS. Erau exact ceea ce căutam. Cu o zi înainte primisem un mail prin care eram anunțat că nemții de la Plus Discount vor ajunge în Bacău cu ajutoare pentru sinistrații din zona Comănești. Apă minerală și pîine. Grăbesc pasul și mă uit la ceas: vreau să mă întîlnesc cu cei de la Plus exact la ora pe care mi-au indicat-o. Vreau să-i tratez nemțește, măcar în felul acesta, și reușesc. Oaspeții sînt în curtea școlii: Norbert Missbrandt – directorul general adjunct al companiei, Vicențiu Martin – directorul de Expansiune Zona Sud, și Ioana Mărginean – directorul de marketing. „Așteptăm autoritățile din Bacău” – mă surprinde Norbert Missbrandt într-o românească impecabilă, aproape fără accent. Mă surprinde, însă, și că autoritățile încă nu erau acolo. Dar, e vreme de criză, după atîtea inundații, și toată lumea e atît de ocupată…
Despre Compania Plus Discount toți băcăuanii vor afla în septembrie mai multe, la deschiderea primul magazin cu acest nume. Trei magazine construiesc cei de la Plus în Bacău, aproape 30 în țară. O rețea „cu o filozofie anume”, cum spune chiar Missbrandt, va înăspri aici concurența, pentru că nemții vin cu mărfuri alimentare garantate calitativ și cu o palmă mai jos la preț decît nivelul pieței. „Ne adresăm segmentului de populație cu venituri medii – spune directoul general adjunct al companiei. Dăm o mînă de ajutor, în acest fel, acestor oameni. Nu e un simplu moft, ci aplicăm corect legile economiei de piață și ale comerțului, care spun că poți cîștiga bine dacă rulezi multă marfă. Cu costuri mai mici, deci și cu prețuri mai mici”. Missbrandt mai spune că această „filozofie” este aplicată și acum, cînd s-au pornit cu ajutoare. întind, din nou, o mînă de ajutor oamenilor aflați în dificultate. Și s-au gîndit că acești oameni au prima dată nevoie de pîine și de apă. Totul, în valoare de 10.000 de euro.
Au și nemții sinistrații lor
Vine și primarul Romeo Stavarcahe. Cei de la Plus au auzit de necazurile din Cartierul CFR. Primesc confirmarea și se hotărăsc să lase pentru oamenii de acolo șase paleți cu apă minerală. „Am venit cu 10.000 de litri de apă și cu 12.600 de pîini – spune Ioana Mărginean. Un TIR cu apă, două cu pîine. Proaspătă, pentru că am luat-o de la Pambac”.
TIR-ul cu apă este ușurat rapid de cei șase paleți și putem porni la drum. Merg împreună cu Norbert Missbrandt, cap de coloană, să le arăt drumul. Ieșim din Bacău și privim, spre orizont, cerul vînăt. Se pregătește din nou de ploaie. „Plouă mult – îl aud pe Missbrandt. Ne-a inundat și nouă un magazin în construcție, aici în Bacău. Poate plouă acum și în Comănești. Credeți că putem intra cu tirurile astea?”. Nu-i problemă, drumul e bun. Circulăm cu 40 de kilometri la oră, să ținem coloana strînsă. Pe la Luncani, vedem primele semne ale potopului: s-a revărsat și aici Trebeșul, dar mult mai puțin. „Ați avut și în Germania așa probleme?” – îi întreb pe coechipierii mei. „Noi reprezentăm concernul Tengelmann – spune Missbrandt. Are centrul în Mulheim pe Rurhr. Germania a fost sub ape în anul 2002 și cunoaștem greutățile prin care trec oamenii aflați în zone afectate de calamități naturale. Și acesta e un motiv pentru care vrem să le alinăm suferința”. Vorbim în continuare despre suferință, despre sinistrați. Știu și nemții cît de mult face un ajutor, cît de mic. „Sînt și la noi oameni care nu au locuințele asigurate – aflu de la ei. Nu sînt mulți, dar sînt. Și pe ei îi ajută alții”.
Au și nemții gusturi românești
Pe lîngă vilele de la Luncani, apa a lăsat zdrențe uscate. Norbert Missbrandt se minunează: cum pot unii să construiască chiar pe malul apei. S-a schimbat clima, sînt tot mai multe pericole. „Să știți că avem și noi așa oameni – spune el. Au construit pe mal. E frumos, superb, ca în Paradis, dar cînd vine apa mare au mult de muncă prin subsoluri”. Mă minunez, în gînd, de ce aud, dar se vede treaba că Dumnezeu i-a făcut pe toți oamenii cam la fel. Urcăm dealul Grigorenilor și dăm bătăi, în ritm de melc, spre Moinești. Pe lîngă noi trec, burdușite, autoturisme și furgonete. Vedem în ele pături și saci cu haine. Se duc tot spre Comănești. Din față vin tiruri cu numere străine. Poate tot din zona sinistrată. Missbrandt calcă ușor accelerația și se minunează de ce vede. „Aveți o țară atît de frumoasă – spune el. Ar trebui să faceți mult turism. La standarde ceva mai jos, pentru turiști cu venituri mai mici. Apropo: aveți pîrtie de schi?”
Apă peste tot
Ce să-i răspund? Trag discuția spre șansele integrării europene și mai uităm de apă și potop. Dar nu pentru mult timp, pentru că pe marginea șoselei, pe la izvoarele din Leontinești și Măgirești, oamenii stau la coadă cu butoaie și bidoane. Mai sus, de la monumentul DADA, ridicat tot de un german, Ingo Glass, cotim pe variantă și ocolim Moineștiul. Cerul e tot mai jos, iar pe culmile muntoase vedem ploaia. Pornim și noi ștergătoarele și intrăm în Comănești pe sub o bură rece. Dirijăm tirurile lungi pe străzile înguste. Ajungem cu bine și intrăm pe stadionul transformat în heliport. Mașini multe, camioane, corturi de campanie, jandarmi și militari. Găsim punctul de comandă și ne întîlnim cu prefectul Gabriel Berca. Apare și primarul Viorel Miron. Unde mai e nevoie de apă? în Comănești – susține Miron. Pe valea Muntelui – întărește Berca. âi lăsăm să se hotărască, apoi marfa este predată. Scurt, la obiect, „nemțește”. Misiunea noastră s-a încheiat. Aflăm că pîinea și apa vor lua drumul muntelui, cu camioane cu tot, și chiar o vedem plecînd. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.