Inspectorii sanitari au aplicat societății Petramona & Narcisa – restaurant din comuna Cașin, o amendă de 3.000 de lei, pentru organizarea deficitară a procesului de producție alimentară. Amendă în același cuantum a încasat și SC Nupet Cim Impex – magazin alimentar din Bacău, după ce inspectorii au constatat că în unitate nu se efectuau operațiuni de curățenie manuală a locurilor de muncă, utilajelor, ustensilelor, suprafețelor de lucru și ambalajelor. Cu 1.000 de lei a fost sancționată Cooperativa de Consum Mărgineni – restaurant, care nu avea dotate grupurile sanitare publice cu materiale și mijloace adecvate pentru igiena individuală a utilizatorilor. Societățile Servoport – magazin alimentar din Bacău și Măgura – restaurant din Tg. Ocna, au primit, fiecare, amenzi de 600 de lei, pentru neprogramarea salariaților la controlul medical periodic. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.