Neuronul lu’ Gigel!

Alergînd fortuit, zilele acestea, prin imprevizibila noastră urbe, singurului meu neuron nevirusat de spirocheții tranziției și împins de la spate de un Michiduță la fel de hămesit ca și cîinele universal „Bosquito” i s-a sculat subit în plină comă nicolăesciană să vrea! Ce? Să știe, dar nu oricum! Să știe, fără ascultarea telefonului vecinului diabetic „de la patru”, sau al mătușicii evlavioase de la parter, tapați afectuos la buzunare de scîrbavnica recalculare a pensiilor întreprinsă de „tătucii” politichiei romănești, cînd ei – dar numai ei, umilii contribuabili, au fost chivernisiți cu un dolar, dar șpăguiți cu trei! Să știe: DE CE?
De ce ne marginalizăm adevăratele valori cerșind zilnic cunoaștere d-lui mc.donald’s și nu D-lui Alecsandri? De ce astăzi D-lui Bacovia,
violat în dreptul sacru al vecinătății sale istorice cu un important edificiu cultural, care de altfel a fost mătrășit samavolnic în anturajul insalubru al haitelor de patrupede, al noroaielor și troscăitorilor din parcul municipal, i se agață acum în plete doar beteala unor înjurături răgușite purtînd pecetea unor firme locale de taximetrie, sau și mai rău – găinațul porumbeilor și pescărușilor nefiltrați de pandemia gripei aviare. „Taci, mă! Ce dracu’?!” îl reped eu, mirat în acest timp de unde, Doamne iartă-mă, știe o firmă care este cafeaua mea la ibric și o alta ce viață gri am trăit, și nu în culori pastelate, deoarece am fost un tupeist infam ce nu s-a rostuit de o fiestă. „Lozinci patriotarde” – continui, bucuros că sînt întîmpinat, central, să poftesc de cu seară pînă-n zori la tarif de un eurocent/minut, și nu invitat cerebral la o recenzie de carte în librăria „Al. Piru”, cîndva dragă băcăuanilor, dar refulată în conștient datorită impotenței de a petrece vorbind cîte-n lună și stele sîmbăta și duminica, bașca sărbătorile legale.
în anul de grație 1992 un mare erudit român, repudiat și uitat de clasa politică dîmbovițeană, ca de altfel mai toate valorile noastre naționale, și anume – Petre Țuțea, răspundea sec la întrebarea puerilă despre o eventuală prezență a sa la vot: „Nu am votat, de scîrbă!” precizînd mai apoi și cauzalitatea silei provocată de ștampilă: „Dacă ar apărea acum un nou Vlad Țepeș, Iliescu cu ai lui nu ar fugi, ci s-ar evapora de frica politicii țepei înfipte direct în rect!”
Iată de ce, dragă neuronule, rupți în fund de un sistem incapabil și cangrenos, concetățenilor noștri nu le mai arde de moda bolnavă a re-negării adevăratelor spiritualități, fie ele și naționale, ci de cum să scuipe mult și bine, în dulcele grai moldovenesc, cojile prăjite ale semințelor de dovleac ecologic pe tarlalele căpătuirii căpșunărești.
Stînd drept și judecînd tot așa vom observa – în sistemul nostru valoric patronat, bine-mersi, de morișca „ocrotitoare” a politrucilor evazioniști ce reușesc an de an să spargă capetele mai încăpățînate ale procurorilor nehîrciogiți – la galeriile subterane ale economiei, că seninii și iluștrii noștri mici licurici, multiplicîndu-se continuu, tind veșnic ca luminile lor să se stingă odată cu cele ale stelelor! (Adrian George AGAFIȚEI)

de

să

le, ci de cum să scuipe mult și bine, în dulcele grai moldovenesc, cojile prăjite ale semințelor de d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!