Nivelul datoriilor la bugetul de stat, în scădere

Administrator

Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău anunță, în raportul său către oficialitățile județene, că trendul obligațiilor restante la bugetul consolidat al statului este în scădere. Asta nu ca urmare a creșterii eficienței funcționarilor sau a creșterii spectaculoase a profitului marilor datornici, care s-au îngrămădit să-și achite restanțele, ci ca urmare a faptului că fiscul a scăpat pur și simplu de povara acestora. Potrivit noilor reglementări în domeniu, marii contribuabili din România sînt gestionați din punct de vedere al plății impozitelor de un singur organism: Direcția Generală a marilor contribuabili din București. Așa se face că din Bacău nu mai puțin de 43 de mari contribuabili au trecut din gestiunea fiscului băcăuan în cea de la București, iar datoriile nerecuperate care atîrnau în cîrca DGFP au fost și ele transferate. Astfel, dacă la finele lunii martie a acestui an nivelul arieratelor la bugetul de stat se ridicau la 282 milioane RON, adică peste 2.800 de miliarde de lei vechi, la 30 octombrie, imediat după preluarea marilor contribuabili la București, acestea au scăzut brusc la 183 de milioane de RON, sau 1.800 de miliarde de lei vechi. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.