Prin natura sa, elevului îi stă în caracter să se facă remarcat. Și cum pentru acest lucru trebuie să faci ceva deosebit, fiecare încearcă cum poate să rămînă în istorie. Unora le-a pus Dumnezeu mîna în cap și au reușit să se afirme pe la concursurile școlare. Numărul lor este destul de redus, dar cu siguranță sînt celebri atît în rîndul profesorilor cît și al elevilor. Ce fac însă cei pe care natura a uitat să-i înzestreze cu ceva mai multă minte? Trebuie găsită o metodă de a te face remarcat și în acest caz, nu?. Deja v-am pus pe gînduri!? Nu trebuie să vă alarmați, totul vine de la sine. Chiar dacă nu ai calități de olimpic, se rezolvă în sensul opus.
Probabil știți că în fiecare generație, la fiecare liceu, figurile memorabile sînt elevii problemă. Dacă vrei să devii celebru, nu trebuie decît să scoți din sărite cîțiva profesori, sau poate nu e nevoie decît de unul singur. Și dacă numele olimpicilor rămîne scris pe toți pereții liceului, al tău rămîne activ în memoria celor care au fost victimele șotiilor tale de elev „cuminte”. Dar, ca să reușești cu adevărat să-ți construiești o imagine de erou, ai nevoie și de puțin talent. Tupeul vine ulterior de la sine. Trebuie să-ți pui totodată și un semn de întrebare. Să vrei să te faci cunoscut înseamnă să suferi de o boală incurabilă? Mania celebrității, care s-ar putea să-ți cam dea de furcă pe perioada liceului? După aceea nu te mai interesează. Puțină faimă nu strică nimănui.
Astfel ne putem explica și putem să-i luminăm odată pentru totdeauna și pe profesori, de ce unii elevi fac tot timpul lucrurile pe dos. La ce ar mai fi bun liceul dacă ar funcționa la toți instinctul de turmă? Sărmanii noștri profi ar trebui să înțeleagă că este spre binele lor, pentru că noi nu încercăm decît să le îmbogățim experiența și să-i pregătim cît de cît pentru seriile care ne urmează. Avem și o scuză viabilă: vrem să ieșim din anonimat și să scriem și noi o pagină de istorie (măcar în cea a liceului, dacă altfel nu se poate). (Roxana POPA)
Lasă un răspuns