O fetiță băcăuană a fost abandonată de mama ei imediat după ce a adus-o pe lume. Ea se găsește acum sub supravegherea medicilor Spitalului Județean de Urgență din Bacău, care au contactat, ieri, și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în vederea luării măsurilor legale în acest caz. „Potrivit primelor informații pe care le deținem, copilul a fost găsit în cursul zilei de marți, în satul Stejaru, în apropierea unei locuințe. în primă instanță, după ce un localnic a anunțat ambulanța, micuța a fost transportată la Spitalul Municipal din Moinești. Avea greutatea de numai 1750 de grame și, conform consultului medicului care a preluat-o, «bont ombilical ușor mumificat, aproximativ 24 de ore de la naștere». Ulterior, micuța pacientă a fost transferată la secția de neonatologie a spitalului din Bacău, ai cărei angajați ne-au anunțat imediat cazul”, a spus Alina Iftode, purtătorul de cuvînt al Protecției Copilului. Așa cum prevede legislația în vigoare, în următoarele zile se vor face toate demersurile de identificare a familiei naturale și a posibilităților de reintegrare a copilei, prin colaborarea DGASPC cu autoritățile locale și Poliția. „în cazul în care ancheta va dura mai mult, cum se întîmplă frecvent în asemenea situații, fetița va fi preluată în regim de urgență, după ce starea ei de sănătate va permite externarea, de un asistent maternal profesionist”, a mai precizat oficiala. (Alin LEANCĂ)aturale și a posibilităților de reintegrare a cop
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.