Noutăți sau improvizații?

Administrator

Dincolo de înfrîngerea în sine suferită în fața Gloriei Buzău, FCM Bacău a apărut, la prima „reprezentație” oficială din noul sezon, cu cîteva noutăți. De exemplu, antrenorul Cristi Popovici și-a așezat echipa în sistemul 4-4-2, unul care, potrivit spuselor acestuia, se vrea stabil. în ce măsură se va întîmpla așa, rămîne de văzut, în condițiile în care, în returul campionatului diviziei A, „taurii” au adoptat diverse așezări în funcție de ce jucau adversarii. Plecările lui Corneliu Codreanu și Florin Ganea l-au obligat, pe de altă parte, pe Cristi Popovici să găsească soluții pentru apărare. Așa se face că pe postul de fundaș dreapta a jucat Alin Doltea, jucător care, pînă acum, a evoluat ca vîrf sau mijlocaș, ceea ce s-a cunoscut, atacanții buzoieni depășindu-l, de cîteva ori, destul de ușor. Pe partea stîngă a apărării a apărut, ca titular, Ioan Enea, un junior care, atît cît a jucat, a făcut-o destul de bine. Din păcate pentru el, acesta și-a spart capul prin minutul 16 și a trebuit să fie înlocuit. în locul lui a intrat Stelică Isac, unul din jucătorii care, miercuri, au dovedit că se poate pune bază pe ei. Altfel, sistemul cu patru mijlocași a făcut ca în linia mediană să apară și Cristi Vrânceanu, care, pînă anul acesta, a fost împrumutat la Petrolul Moinești. Acesta nu a jucat foarte rău, dar nici nu a „rupt” gura tîrgului. Din păcate, atacul, adică Tănasă și Neagu, a fost, din nou, aproape invizibil. De altfel, Tănasă a fost, poate, cel mai certat jucător de pe teren de către principalul Popovici. E drept că, vorba aceluiași Popovici, „taurii” sînt la început cu pregătirea, dar e clar că ceva trebuie schim,bat dacă băcăuanii nu vor să aibă probleme și în diviziai B. Mai ales că aceștia pleacă cu un handicap de opt puncte. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.